Aflat săptămâna aceasta (trecută -n.r.) la Londra pentru o scurtă vizită, am decis să văd cu ochii mei ultimele manifestații organizate de Campania Solidaritate cu Palestina (PSC) împotriva a ceea ce numește ea „genocidul din Gaza”. Manifestațiile săptămânale imense din capitala britanică în sprijinul taberei palestiniene din războiul din Gaza au dobândit de acum o semnificație care depășește limitele contextului specific al politicii externe britanice, spune spune Jonathan Spyer, scriitor și cercetător la Jerusalem Institute for Strategic Studies, în The Jerusalem Post.

În calitate de putere europeană de mărime mijlocie, Regatul nu are prea mare influență în Orientul Mijlociu și absolut nici un fel de influență asupra procesului decizional al Israelului ori al Hamasului. Apelurile de „încetare a focului acum” de pe străzile Londrei nu produc, în consecință, efecte în teren în Orientul Mijlociu.Dar manifestațiile sunt totuși importante, întrucât probează sosirea în viața publică britanică a unei noi forțe politice: și anume o prezență în masă în stradă, condusă de islamiști, care încearcă să-și impună voința asupra spațiului public și să-și intimideze opozanții.

S-a întâmplat deja, la finalul lui februarie, ca o gloată islamistă din fața parlamentului să-l forțeze pe președintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, să altereze procedura parlamentară din teamă pentru siguranța fizică a parlamentarilor cu ocazia unei dezbateri referitoare la un armistițiu în Gaza.

Conform unui articol din The Guardian, liderul opoziției Keir Starmer „l-a avertizat pe Hoyle că securitatea parlamentarilor laburiști e în pericol” în cazul în care s-ar abține sau ar vota contra unei moțiuni în favoarea unui armistițiu imediat în Gaza. Contrar cutumei și cu „sute de protestatari strânși în fața parlamentului”, președintele a permis introducerea unui amendament laburist care dilua formularea dură a moțiunii depuse de Partidul Național Scoțian, astfel încât deputații laburiști să o poată vota, evitând prin urmare ostilitatea gloatei de afară. Hoyle și-a justificat ulterior decizia astfel: „Detaliile aspectelor care mi-au fost aduse la cunoștință sunt absolut înspăimântătoare pentru toți membrii acestei Camere, indiferent de culoarea politică. Eu am o datorie de a îngriji și afirm că, dacă greșeala mea a fost să am grijă de membri, atunci sunt vinovat.

”A fost astfel stabilit un precedent remarcabil. Dan Hodges, jurnalist la ziarul de mare circulație Mail on Sunday, avea să scrie ulterior pe X că vorbise „ieri cu un parlamentar care mi-a spus că și-a pus în balanță propria siguranță fizică atunci când a decis cum să voteze la moțiunea de ieri privind Gaza. De acum am traversat un prag. Noi nu suntem o democrație care funcționează corect dacă acesta e un criteriu în funcție de care acționează reprezentanții noștri aleși”.

Decizia președintelui survine în urma unei serii de atacuri și amenințări comise de islamiști împotriva parlamentarilor în ultimii ani. Deputatul conservator David Amess a fost înjunghiat în biroul său parlamentar de către un asasin islamist. Cu un deceniu mai devreme deputatul laburist Stephen Timms supraviețuise la limită unui atac similar cu cuțitul comis de o islamistă.

Deputatul conservator Robert Jenrick, fost ministru de stat pentru imigrație, a rezumat în Cameră situația actuală în următorii termeni: „Adevărata problemă este faptul că această Cameră pare să fie speriată de amenințări cu violența și intimidare. Mama parlamentelor pare vlăguită și decăzută drept urmare. Am permis ca străzile noastre să fie dominate de extremiști islamiști, iar evreii britanici și alte categorii să fie prea intimidate pentru a ieși pe stradă în centrul Londrei, săptămână de săptămână.

”Premierul Rishi Sunak a declarat pe 29 februarie, ceva mai succint, că există un „consens tot mai larg cum că domnia gloatei substituie cârmuirea democratică”.

Organizatorii marșurilor săptămânale au legături cu Hamas

Cu privire la gloata în cauză, manifestațiile săptămânale pro-Gaza, care ocupă temporar dar cu regularitate centrul Londrei, atrag chiar și până la 250.000 de participanți. PSC e principalul organizator, însă un pliant care mi-a fost înmânat când mă apropiam de zona din care trebuia să pornească marșul din 9 martie conținea siglele altor cinci organizații identificate drept susținătoare ale protestelor. Acestea erau Prietenii al-Aqsa (FOA), Coaliția Opriți Războiul, Asociația Musulmană Britanică (MAB), Forumul Palestinian din Britania și Campania pentru Dezarmare Nucleară (CND).

Dintre acestea, două au legături clare cu Hamas ori sunt susținătoare ale acesteia. MAB îl are drept cofondator pe Mohammed Kathem Sawalha, un fost înalt comandant militar al Hamas din Cisiordania, iar acum rezident britanic. MAB e o grupare asociată la Frăția Musulmană [organizație extremistă religioasă cu ramificații în tot Orientul Mijlociu; la ea e afiliată și Hamas - n.trad.]. Printre liderii ei se numără și Azzam Tamimi, calificat de Daily Telegraph drept „trimisul special” al Hamas în Regatul Unit.

Prietenii al-Aqsa, a fost fondată de Ismail Patel, care a vizitat Gaza controlată de Hamas și s-a întâlnit cu liderul organizației teroriste de la acea vreme, Ismail Haniyeh. Despre el Meir Amit Intelligence și Terrorism Information Center, care publică materiale non-secrete de la agențiile de spionaj israeliene, afirmă că „nutrește o ură intensă față de Israel, făcând campanie pentru eliminarea țării, negându-i caracterul evreiesc și susținând Hamas”.

Coaliția Opriți Războiul e o organizație înființată de stânga radicală britanică. PSC, deși nu are relații fățișe cu islamismul precum MAB și FOA, a organizat vizite în Gaza controlată de Hamas, unde liderii ei s-au întâlnit cu comandanți de seamă ai Hamas. După 7 octombrie activiști de frunte ai PSC și-au exprimat sprijinul pentru „rezistența” palestiniană.

La manifestația din 9 martie această combinație de islamiști și extremiști de stânga a fost cât se poată de evidentă. Organizatorii au pretins că 400.000 de oameni au participat la marș, plecat din Hyde Park Corner până la ambasada SUA din centrul Londrei. Un tânăr cu care am vorbit mi-a spus că era îngrijorat că marșul va fi mai mic, întrucât „e aproape Ramadanul”.

Deși teama i s-a dovedit nefondată, ea reflectă cu acuratețe demografia acelui marș. Aș estima că 50% din manifestanți erau în mod vizibil musulmani, cu multe femei purtând voal și unii bărbați îmbrăcați după portul islamiștilor salafiști. Ceilalți păreau a fi britanici albi de stânga, în mod vizibil mai bătrâni. Existau pancarte ale mai multor organizații de extrema stângă și siglele unor sindicate. Mai erau câteva steaguri irlandeze și o pancartă reprezentând un grup de susținători ai echipei de fotbal Glasgow Celtic (dintre care cei mai fanatici sunt asociați cu republicanismul irlandez).

Însă energia marșului, scandările și cântecele proveneau toate de la musulmani. Unele scandări erau în arabă, astfel că au trecut probabil neobservate de elementele de stânga din mulțime. Am auzit scandări de „Filastin Arabiye!” („Palestina arabă”) și o alta de „Dammi Falestini!” („Sângele meu e palestinian”), referire la un cântec recent de mare succes lansat de Mohammed Assaf, care s-a născut în Libia dar a crescut în Gaza. Am văzut și pancarte care cereau „destructurarea sionismului”.

Un protestatar purta o vestă anti-glonț, avea un scut de poliție în mână și o cască militară pe cap, cu un steag palestinian pe ea. Într-o altă secțiunea a marșului o tânăra purtând o eșarfă alb-negru tipic arabă dirija un grup de tinere purtând mai toate voal, care scandau: „E just să te răzvrătești - SUA, Regatul Unit: duceți-vă la dracu'!”Pentru naționaliștii arabi și islamiști cauza palestiniană servește de multă vreme drept instrument de exprimare a unor ambiții mai generale. La manifestațiile din Londra se pare că această cauză joacă iar același rol familiar. Steagurile de la demonstrație erau cele palestiniene, adică steagul conceput de Sir Mark Sykes ca stindard al revoltei arabe contra Imperiului Otoman.

Însă aceste marșuri au un cu totul alt înțeles de substrat; e cea mai nouă fază a unui exercițiu islamist de etalare a puterii pe străzile marilor orașe europene. Facă-se voia cui? Regulilor cui trebuie să li te supui? Cine trebuie să se plece în fața amenințării unei forțe superioare? Acestea sunt întrebările puse acum prin intermediul mecanismului gloatei islamiste, care s-a remarcat ca o forță semnificativă în viața publică britanică după masacrul din 7 octombrie 2023. Chestiunea este prin urmare destul de limpede.

Această gloată va fi fie dispersată, fie se poate presupune fără teamă de a greși că va continua să acționeze în sensul amenințării și anihilării voinței reprezentanților aleși, erodând astfel sistemul democratic de guvernare din Regat.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA