Reacția adversă la adresa lui Keir Starmer a început. Personaje de seamă din Partidul Laburist au criticat avertismentul de luni al premierului cum că Marea Britanie e în pericol să devină o „insulă a străinilor”.

Sadiq Khan, primarul Londrei, și Eluned Morgan, întâiul ministru [echivalentul regional al premierului - n.trad.] al Țării Galilor, se numără printre aceia care consideră că premierul e alarmist. Morgan a declarat că nu trebuie folosite „formulări învrăjbitoare când se vorbește despre imigrație”. A adăugat că reducerea imigrației în modul propus luni de Starmer ar afecta sectorul medical galez.

Și - am putea presupune - întreaga industrie națională a coafatului. Presa a relatat ieri că în orășelul Porth din sudul Țării Galilor (cu o populație de 5.970 de suflete) se va deschide curând cea de a 14-a bărbierie, de data aceasta grație unui afacerist kurd [densitatea bărbieriilor e considerată un indiciu al prezenței islamice de import - n.trad.].

Însă în rândurile publicului general reacția la discursul lui Starmer e una de scepticism prudent. Le-am mai auzit pe toate deja. De la Tony Blair la guvernarea conservatoare.

Au trecut aproape 20 de ani de la ziua în care Blair - aflat în campania electorală din 2005 - proclama în fața acestei țări: „Preocuparea cu privire la azil și imigrație nu ține de rasism. E vorba de echitate [...] Noi înțelegem. Noi vă ascultăm.

”Și pentru a o dovedi, Blair a promis atunci că dacă laburiștii urmau să fie realeși „vor adopta măsuri stricte de control, care funcționează”. Iar dacă nu vor proceda întocmai, explica în continuare Blair, acest lucru ar însemna o trădare a poporului britanic și o posibilă problemă ceva mai târziu. „Nu mi-am dorit niciodată ca aceasta să fie o chestiune care ne învrăjbește țara și asmute comunitățile unele împotriva celorlalte”, declara el pe atunci.

Blair a făcut-o de oaie. La fel și David Cameron, Boris Johnson și toți ceilalți. Va irosi oare și Keir Starmer - posibil - ultima șansă a Regatului de a-și „redobândi controlul”? Și în caz că el va fi având vreun dubiu cu privire la miza chestiunii, nu trebuie decât să arunce o privire dincolo de Canal, la Franța.

Franța e o țară aflată pe muchie de cuțit. Am relatat vreme de mulți ani în aceste pagini cronica dezintegrării graduale pe care a suferit-o la Belle France: răzmerițele, violurile, omorurile, segregarea și tulburările religioase.

Dar sunt alții care o făceau deja cu mult înaintea mea. Istoricul Georges Bensoussan a fost primul. El a publicat în 2002 cartea „Teritoriile Pierdute ale Republicii”, în care descrie cum a prins rădăcini în numeroase metropole franceze o societate paralelă. Consecința a fost că Bensoussan a fost ostracizat de societatea „frecventabilă”. Abia în 2015, când un val de terorism islamist a măturat Franța, i s-a permis să se alăture din nou dezbaterii publice.

Bensoussan a declarat într-un interviu că stânga politică și culturală ne-a „încuiat într-o stare de timiditate. A devenit aproape imposibil să mai denunți anumite pericole fără a fi acuzat că faci parte din tabăra malefică”.

Un al doilea semnal de alarmă a fost tras de Gérard Collomb, primul dintre numeroșii miniștri de interne ai lui Emmanuel Macron. Fostul deputat socialist a rezistat un an până când a fost nevoit să-și dea demisia, epuizat de solicitările funcției sale. „Ce citeam eu dimineață de dimineață în raportul poliției reflectă o situație foarte pesimistă”, declara el în discursul de demisie. „Avem la dispoziție cinci sau șase ani pentru a evita ce este mai rău.

”Dacă Franța nu va trece la fapte, avertiza Collomb, atunci deși „astăzi trăim umăr la umăr, mă tem că mâine s-ar putea să trăim față în față” [în conflict - n.trad.].

Macron nu i-a dat ascultare. Imigrația ilegală și legală a atins niveluri-record în anii scurși de atunci, iar rata infracțiunilor comise prin violență a urcat și ea culmi fără precedent. În Franța se trăiește acum față în față.

Anul acesta, până acum, un rabin a fost bătut în stradă, un musulman a fost omorât în moscheea pe care o frecventa, iar un preot a fost agresat de o gloată care amenința că-i va da foc bisericii.

Serviciile de urgență nu mai fac față. Ba chiar ele însele devin frecvent ținta violenței, întrucât poartă uniformele Republicii și, în consecință, în „teritoriile pierdute” ele reprezintă inamicul.

Cel mai nou incident a avut loc chiar în acest weekend, când un pompier a fost grav rănit încercând să oprească șoferul iresponsabil al unei mașini furate. Ministrul de interne Bruno Retailleau a precizat că după ce l-a lovit pe pompier individul a „întors mașina, a lăsat geamul jos și a scuipat pe victimă”.

Incidentul nu s-a întâmplat în vreo suburbie a Parisului, nici la Grenoble ori Marsilia. S-a întâmplat la Evian-les-Bains, o stațiune balneară frecventată de bogătași și celebrități. Anarhia s-a răspândit pretutindeni.

Retailleau s-a deplasat la locul infracțiunii, unde a zugrăvit imaginea unei țări despicate în două. „Pe de o parte avem Franța curajului, Franța devotamentului: Franța pompierilor”, a declarat el. „Iar apoi mai avem și barbarii.”

Acești „barbari” urăsc Franța. Îi urăsc legislația, îi urăsc instituțiile și îi urăsc poporul, așa cum ne-a explicat detaliat Georges Bensoussan încă din 2002. El a fost acuzat că e „rasist”, tot așa cum e acuzat acum și Keir Starmer fiindcă a evocat imaginea Britaniei ca „insulă a străinilor”.

Tot mai mulți francezi consideră că de acum o formă sau alta de război civil e inevitabilă. Regatul Unit nu a ajuns încă acolo - dar se află pe aceeași traiectorie ca vecina lui.

În timp ce Keir Starmer își lansa avertismentul, o puzderie de bărci cu sute de imigranți soseau la Dover. Cei mai mulți, bărbați tineri. Oare care va fi fiind intenția lor: vor să meargă în Țara Galilor pentru a deveni cadre medicale ori pentru a deveni bărbieri? Oare îi doresc ei Regatului și poporului său binele - sau răul? Habar nu avem.

Aceasta e ultima șansă a Marii Britanii de a „adopta măsuri stricte de control, care funcționează”, după cum promitea Tony Blair în 2005. El și-a trădat promisiunea. Dacă și Starmer și-o va încălca, viitorul Regatului e la fel de sumbru precum al Franței.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA