Klaus Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles. Relațiile cu Rusia și Turcia se află printre temele summitului.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, principalele subiecte de pe agenda reuniunii vizează coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, procesul de redresare economică a Uniunii, gestionarea fenomenului migrației, relațiile externe ale UE, în special relația cu Turcia, în contextul situației din Mediterana de Est, și relația cu Federația Rusă.

De asemenea, președintele României va participa la Summitul Euro în format extins, în care vor fi abordate provocările economice pentru Zona Euro în contextul pandemiei de COVID-19, precum și progresele înregistrate cu privire la Uniunea Bancară și Uniunea Piețelor de Capital.

Totodată, în marja Consiliului European, liderii Uniunii Europene vor avea o întâlnire cu secretarul General al ONU, Antonio Guterres, reconfirmat pentru un nou mandat de 5 ani la conducerea organizației.

Agenda de discuții va cuprinde subiecte precum multilateralismul, combaterea schimbărilor climatice, drepturile omului, pacea, dezvoltarea și redresarea globală post COVID-19.