Presa grupului Bolloré este acuzată în mod regulat că a copiat postul conservator american Fox News. Dar, pe măsură ce miliardarul breton cumpără canale și ziare pentru a-și completa portofoliul, peisajul media francez începe să semene mai curând cu cel al unei țări mult mai apropiate de noi: cel al Ungariei. Din 2010, după revenirea sa la putere în această țară central-europeană, premierul naționalist Viktor Orban a reușit să pună sub control o mare parte a presei, sub pretextul luptei împotriva jurnaliștilor „de stânga”, potrivit Le Monde.

Folosind paravanul subiectelor migrație, /curentul/ woke sau războiul din Ucraina, tratate într-un mod non-jurnalistic cu unicul scop de a înspăimânta, presa a devenit cea mai bună armă a lui Orban pentru a rămâne la putere prin deturnarea atenției de la scandalurile de corupție.

„Cine controlează mass-media dintr-o țară decide cine controlează opiniile acelei țări și, prin urmare, cine controlează acea țară”, rezumă actualul său șef de cabinet, foarte influentul Balazs Orban (care nu are nicio legătură de familie cu premierul), într-un discurs susținut la începutul anului 2023.

Prin mesaje decise direct în cabinetul premierului, mass-media guvernamentală maghiară poate ataca oponenții, organizațiile neguvernamentale sau Uniunea Europeană fără să se încurce vreodată cu principiile esențiale ale eticii jurnalistice sau cu dreptul la replică. Știrile false sunt pâinea de zi cu zi a unei mari părți a maghiarilor, în timp ce ultimii jurnaliști profesioniști care încearcă să stabilească un adevăr comun le este din ce în ce mai greu să se facă auziți.

Muzică de fond periculoasă

Desigur, Franța nu se află încă într-o astfel de situație, fie și doar pentru că extrema dreaptă care îl admiră pe Orban nu este la putere și, prin urmare, nu poate atenta la independența audiovizualului public. Dar „cariera mediatică” a liderului maghiar îndeamnă la vigilență pe toți cei care doresc să evite o schimbare politică către extrema dreaptă. De fapt, încă de pe când era în opoziție, între 2002 și 2010, Orban a început să controleze peisajul mediatic cu ajutorul unui om de afaceri aliat politic. Orban a atribuit înfrângerea sa de la alegerile legislative din 2002 „gândirii publice liberale care domină mass-media” și a promis că va face totul pentru a se asigura că acest lucru nu se va întâmpla din nou.

L-a chemat în ajutor pe Lajos Simicska, un antreprenor bogat, care a cumpărat Magyar Nemzet, principalul cotidian conservator al țării. În 2003, el a finanțat lansarea unui canal de televiziune, Hir TV, condus de fostul purtător de cuvânt al lui Orban. În același timp, Orban a organizat manifestații în fața televiziunii publice pentru a îndemna la un referendum pentru ca aceasta „să fie împărțită în două canale”, cu scopul comic ca fiecare dintre cele două partide principale maghiare să aibă propria televiziune.

În ideologia orbaniană, foarte în concordanță cu cea a apărătorilor CNews, nu există de fapt nicio presă independentă, ci doar redacții aflate sub influența acționarilor lor care trebuie deci manipulați în direcția dorită. Această periculoasă muzică de fond, pe care o auzim din ce în ce mai mult în Franța, creează terenul pentru excese. Ne gândim la demiterea – în cele din urmă anulată – a directorului editorial al La Provence, cotidian deținut de grupul CMA CGM al lui Rodolphe Saadé, prezentat ca apropiat de Emmanuel Macron, după un titlu care i-a nemulțumit pe aleșii majorității.

Confuzie

Revenirea la putere în 2010 i-a permis lui Orban să-și urmeze planul pentru a se asigura că nu se va mai confrunta niciodată cu întrebări jenante.

Plin de contracte publice oferite cu generozitate companiilor sale de construcții, Simicska continuă să cumpere titluri de presă rând pe rând pentru a le transforma în propagandă pură, în timp ce cei care rezistă sunt lipsiți de fonduri de publicitate. Ca și în cazul lui Vincent Bolloré, această strategie de cumpărare și de epurare a redacțiilor este semnificativ mai eficientă decât cea care ar fi constat în crearea de noi mass media: pentru că le permite să-și păstreze audiența.

Totodată, prim-ministrul ungar a adoptat în 2010 o lege menită să atace independența presei publice și a agenției naționale de presă, unde toți jurnaliștii au fost forțați rapid să tacă sau să plece.

Sistemul este atât de puternic, încât chiar și atunci când Simicska s-a certat în sfârșit cu Orban în 2014, premierul nu a avut probleme să-l înlocuiască cu un alt milionar, prietenul său din copilărie Lorinc Meszaros. În 2018, cercul s-a închis când toți proprietarii de media private apropiați de Fidesz au „donat” peste 500 de titluri unei fundații controlate de cineva apropiat lui Orban.

Aceste instituții media își pot petrece timpul discreditând cele mai recente titluri independente. Ca și în cei controlați de Vincent Bolloré, munca de informare este secundară. Se acordă prioritate unei galaxii de comentatori de extremă dreapta care denigrează constant toate dezvăluirile jurnaliștilor adevărați, crezând că oricum sunt „stângiști”.

Sub pretextul „reechilibrării” peisajului media, domnul Orban a reușit mai presus de toate să creeze o mare confuzie în care o mare parte a maghiarilor nu mai știu pe cine să creadă. A crede că Franța ar fi imună în principiu împotriva unei astfel de derive mortale pentru jurnalism și pentru democrație în general ar fi o eroare gravă.

sursa: RADOR RADIO ROMANIA