Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a prezentat viziunea pentru o Europă mai inteligentă, mai puternică și mai sigură, în discursul susținut marți la evenimentul „Europa la răscruce”.

„Momentul de răscruce ipotetică s-a încheiat. A mai rămas o singură cale: înainte și împreună”, a declarat Metsola, insistând pentru o Europă diferită, care să fie mai realistă, mai autocritică și să sprijine industriile sale, cu mai puțină reglementare și mai multă inovare.

O Europă care să nu acorde încredere populiștilor, dar care să acorde o atenție mai mare așteptărilor cetățenilor. Ea a pledat pentru o schimbare de mentalitate și o reașezare a priorităților.

Roberta Metsola a solicitat Uniunii Europene și Parlamentului European să facă lucrurile în mod diferit și să lucreze mai rapid, cu încredere, precum și să fie mai curajoși în decizii.

Ea a avertizat că, după ultimele alegeri europene, „poate că centrul politic s-a menținut, dar într-o perioadă caracterizată prin hiperpolarizare, ignorarea semnalelor de alarmă de care am avut parte ar fi o prostie", a spus lidera PE.

„Avem nevoie de hotărâre – de curaj politic – pentru a demonstra că suntem încă un continent în ascensiune. Pentru a dovedi că suntem deschiși pentru afaceri. Pentru idei. Pentru noi modalități de abordare a problemelor vechi. Așa îi sfidăm pe cinici și îi învingem pe cei dornici să vadă Europa eșuând.”

 
O Europă mai inteligentă și mai puternică
 
„O Europă mai inteligentă este o Europă care recunoaște că modul nostru de exercitare a libertăților individuale și a plaselor de siguranță socială depinde de competitivitatea Uniunii. O Europă în care este posibil să transformi o idee într-o afacere, să găsești investiții, să eșuezi și să începi din nou și din nou. Un loc în care întreprinderile nou-înființate se pot extinde cu ușurință”, a subliniat Metsola.
 
Ea a pledat pentru ca Europa „să se ridice la înălțimea așteptărilor și să se asigure că permitem întreprinderilor noastre, cercetătorilor noștri, inginerilor noștri, programatorilor noștri și titularilor de brevete, spațiul de care au nevoie pentru a concura, a inova și a conduce”. 

În ceea ce privește necesitatea de a simplifica și de a reduce reglementarea, ea a afirmat că  „agenda de simplificare a Europei trebuie să semnaleze începutul unei noi Europe și, odată cu viitorul CFM (Cadru Financiar Multianual), să declanșeze dezvoltare economică". 

„O Europă puternică este o Europă orientată spre exterior, care poate simți oportunitățile și le poate urmări”.

Metsola s-a referit și la relațiile comerciale cu SUA, precizând că „un acord cuprinzător ar trebui să fie obiectivul final al negocierilor cu Statele Unite":

"Nu există o alianță mai mare, o „întâlnire a minților democratice” mai puternică în istoria lumii moderne, care a modelat atât de multe vieți și a creat atât de multă prosperitate. Trebuie să continuăm să o construim și să o consolidăm, rămânând în același timp pregătiți pentru orice scenariu”.