Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a declarat vineri că Biroul politic județean a aprobat în unanimitate înscrierea pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor a senatoarei de Timiș Alina Gorghiu.

Nicolae Robu a spus vineri, în cadrul conferinței săptămânale de presă, că a pus chestiunea candidaturii Alinei Gorghiu pe ordinea de zi a Biroului politic județean de joi.

Decizia a fost luată după ce miercuri a avut o discuție telefonică cu senatoarea de Timiș care l-a anunțat că dorește să-și anunțe candidatura.

Robu a mai spus că Biroul politic județean consideră potrivită candidatura Alinei Gorgiu: ”A fost prezentă foarte mult în județ, dacă nu în tot județul, într-o foarte mare parte a sa și a organizat multe conferințe de presă în care și-a prezentat activitatea parlamentară. Avem încredere că și din postura de europarlamentar își va face datoria”.