În contextul deteriorării continue a situației de securitate în vecinătatea estică a României, CSAT a decis joi să trimită un sistem de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei, anunță Administrația Prezidențială.

”Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem Patriot”, se arată în comunicat.

Donarea se face cu condiția continuării negocierilor României cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, ”de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create”.

”Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România. În același timp, vor continua discuțiile cu aliații astfel încât apărarea aeriană a țării noastre să fie în continuare consolidată”, se mai arată în comunicat.

România a achiziționat șapte astfel de sisteme și a primit patru până acum. Doar două dintre ele sunt operaționale.

Decizia a fost luată în ciuda recomandării Ministerului Apărării de a nu oferi un astfel de sistem.

Poziționarea României este și va continua să fie ”fără echivoc în susținerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internațională, în dreptul său legitim la autoapărare în fața agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei”.

La Consiliul NATO-Ucraina din aprilie, președintele Volodimir Zelenski le-a transmis membrilor Alianței că țara sa are nevoie de minimum șapte rachete Patriot pentru a se apăra de atacurile aeriane rusești.

SUA și Germania au anunțat deja că oferă sisteme Patriot Kievului.