Fostul ministru italian de interne Matteo Salvini încearcă să formeze un nou grup politic în Parlamentul European, care să reunească populiști, conservatori și Fidesz-ul premierului ungar Viktor Orban.

Liderul Ligii, Matteo Salvini, a propus crearea unei noi forțe politice în Parlamentul European care să reunească partidul său politic, în prezent membru al Grupului Identitate și Democrație (ID) din PE, Partidul naționalist-conservator "Dreptate și Justiție" (PiS) din Polonia (din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni - ECR) și politicieni conservatori din cadrul Partidului Popular European (PPE), precum premierul ungar Viktor Orban, informează agenția de presă Ansa, preluată de EURACTIV.

"A venit vremea să-i adunăm la un loc pe cei mai buni din aceste trei grupuri pentru a juca un rol decisiv în Parlamentul European", a declarat duminică Salvini la Cascais, Portugalia, unde a participat la o conferință a Grupului ID sub sloganul ”O altă Europă”.

Politicianul italian a mai declarat că problemele legate de imigrație și familie din UE trebuie rezolvate. ”În ceea ce privește unele aspecte, este nevoie ca cineva din Bruxelles să spună nu închirierii uterului și adoptării (copiilor) de către homosexuali”, a susținut Salvini. "Sper că și în PPE sunt politicieni care nu acceptă să fie subordonați celor de stânga", a adăugat el.

”Europa nu este Uniunea Europeană, nu este Euro. Este vorba de milioane de europeni”, a afirmat liderul populist, menționând că ”mass-media tratează această o întâlnire ca pe una a extremiștilor”.

Anterior, Salvini a avut mai discuții cu PiS și cu Orban, inclusiv în aprilie la Budapesta, unde a fost prezent și premierul polonez Mateusz Morawiecki, pentru formarea unei alianțe a populiștilor. 

Salvini a propus ca următoarea întâlnire să aibă loc în iunie în Polonia sau Italia.

Vinerea trecută, liderii celor mai mari partide politice din ECR s-au întâlnit la Varșovia. Președintele PiS, Jaroslaw Kaczynski, șeful Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, și cel al partidului VOX din Spania, Santiago Abascal, au discutat despre situația actuală din Grupul ECR și despre posibilitatea înființării unui nou grup politic în Parlamentul European.

”Scopul acestor discuții este de a aduce o adevărată forță de centru-dreapta în Parlamentul European, care să fie capabilă să se opună actualei direcții de dezvoltare a UE, extrem de liberală, extrem de politizată, plină de standarde duble și de încălcare a tratatelor”, a declarat pentru agenția poloneză de presă un membru al PiS, sub acoperirea anonimatului.