Cancelarul Karl Nehammer și ministrul de interne Gerhard Karner, ambii din ÖVP, au anunțat "un sprijin suplimentar" pentru protecția frontierelor din Balcani.

Austria are în prezent în mai multe țări balcanice și în Ungaria 130 de polițiști și cinci autospeciale de supraveghere cu termoviziune. Unitățile de poliție și echipamentele tehnice urmează să fie sporite, se arată în declarația celor două politicieni, relatează Kurier.

Viena vrea să "mențină presiunea" asupra Bruxellesului.

În decembrie anul trecut, Karner a votat împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Blocada Austriei, care a fost puternic criticată în UE, rămâne în vigoare: aderarea la Schengen "nu va fi permisă până când frontierele externe ale UE nu vor fi protejate efectiv și numărul (imigranților ilegali - n.r.) nu va scădea", subliniază conducerea ÖVP.

"Am făcut progrese mari la summitul UE din februarie când am stabilit în mod clar problemele privind lupta împotriva migrației ilegale și am definit primii pași către o soluție. Aceste cuvinte trebuie acum să fie urmate de acțiuni", spune Nehammer.

La summitul din februarie dedicat migrației, statele UE au convenit asupra finanțării indirecte a gardurilor de frontieră la frontierele externe ale UE, notează publicația austriacă Kurier. Până acum, statele de frontieră construiau pe banii lor aceste garduri. Acum urmează să fie alocate cel puțin trei miliarde de euro din fonduri europene. Dar Nehammer cere două miliarde doar pentru extinderea gardului dintre Bulgaria și Turcia.

Între timp, au apărut critici repetate cu privire la deportările ilegale din regiunea balcanică. Deși migranții pot fi împiedicați să treacă granița, aceștia nu mai pot fi returnați după ce au intrat în spațiul comunitar. Mesajele schimbate de ofițerii de poliție croați care au fost dezvăluite de organizația non-guvernamentală Lighthouse Reports indică mai multe așa-numite acțiuni de "pushback". Există acuzații similare și împotriva celorlalte state balcanice.

Pe 3 aprilie, afflat în vizită la București, cancelarul german Olaf Scholz a reiterat sprijinul Berlinului pentru aderarea României la Schengen, în timp ce președintele Klaus Iohannis a spus că aderarea la Schengen trebuie rezolvată anul acesta, deoarece în 2024 sunt multiple alegeri în România și în alte state membre.

În replică, ministrul austriac de interne a declarat că poziția Vienei a rămas aceeași.

"Nimic nu s-a schimbat în poziția Austriei. Libertatea de călătorie în interiorul UE este posibilă doar cu o protecție solidă a frontierelor externe. Este contradictoriu faptul că cancelarul german vrea să ridice controalele la frontierele dintre România și Ungaria, dar Germania continuă să controleze în mod clar granițele cu Austria. Asta arată în mod clar că sistemul nu funcționează”, a declarat ministrul de interne Gerhard Karner (ÖVP) pentru Kurier.

Iohannis spune că aderarea la Schengen trebuie rezolvată anul acesta: În 2024 sunt multiple alegeri

Mai mult pe EurActiv »