Suedia nu va face compromisuri în privința libertății de exprimare sau a statului de drept, a replicat ministrul suedez de externe Tobias Billström la comentariile președintelui turc Recep Erdogan, care pune condiții privind aderarea la NATO.

Recep Tayyip Erdogan a declarat săptămâna această că atât timp cât Suedia va permite arderea și distrugerea Coranului, Turcia nu va fi de acord cu aderarea sa la NATO, relatează EURACTIV.

Pe 21 ianuarie, cetățeanul danezo-suedez Rasmus Paludan a ars un Coran în apropiere de Ambasada Turciei la Stockholm, gest ce a provocat demonstrații în lumea musulmană și a stârnit furia autorităților de la Ankara.

Ministrul suedez de externe, Tobias Billström, a declarat pentru TT că Suedia are o cartă cuprinzătoare a libertății de exprimare și nu intenționează să o limiteze.

"Nu facem compromisuri privind libertatea de expresie, este foarte clar care ce e necesar pentru ca Suedia să devină membră NATO și anume să îndeplinească cerințele din memorandumul trilateral. Și vom face asta în cadrul stabilit de Constituția noastră, de legislația noastră și de principiile statului de drept”, a spus el.

El a subliniat că Suedia a livrat rezultate la toate capitolele acordului încheiat între Suedia, Finlanda și Turcia privind aderarea la NATO.

"Continuăm să-l implementăm. Religia nu e parte a acordului, dar înțeleg că partea turcă e este supărată de ceea ce e legal cu siguranță, dar nu respectuos", a spus el.

"În acest moment există o campanie electorală în Turcia și în campaniile electorale, se spun multe lucruri, așa este întotdeauna. În lumina acestui fapt trebuie văzute aceste declarații", a adăugat Billström.

Ministrul suedez de externe a insistat că acum situația trebuie "să se calmeze de ambele părți", întrucât Suedia intenționează să discute în continuare cu Turcia despre implementarea acestui acord.

Totuși, situația s-ar putea să nu fie atât de simplă. Democrații suedezi - extrema dreaptă - care sprijină coaliția de guvernare formată din partide liberal, creștin-democrate și moderate protestează vehement față de solicitările lui Erdogan.

Parlamentarul Richard Jomshof, președinte al Comisiei pentru justiție, a declarat într-un interviu pentru Dagens Industri că Suedia nu trebuie să se încline niciodată în fața amenințărilor turcești. Referitor la chestiunea arderii Coranului, el a spus: "Dacă se supără, mai ardeți o sută".

De asemenea, Turcia tergiversează aprobarea aderării Suediei din cauza cererii de deportare a circa 130 de persoane, pe care Ankara le consideră teroriste. Printre ei sunt în principal kurzi, acuzați de tentativa de lovitură de stat din 2016.