Serbia se pregătește să marcheze împlinirea unui an de la accidentul mortal de la o gară din Novi Sad, care a declanșat unele dintre cele mai mari proteste din istoria sa și a lăsat țara profund transformată și polarizată, informează AFP (Franța).

În ultimul an, au avut loc sute de demonstrații, de la capitală până la cele mai mici orașe, cerând o anchetă transparentă asupra accidentului de la gară, soldat cu 16 morți, încetarea corupției și organizarea de alegeri anticipate. Președintele și guvernul și-au adunat de asemenea susținătorii la mitinguri, refuzând deocamdată să organizeze alegeri și adoptând un ton din ce în ce mai dur față de protestatari, pe care îi acuză că sunt plătiți din străinătate și că plănuiesc o lovitură de stat.

Presa, în mare parte loială puterii, transmite zilnic aceste acuzații pe prima pagină, întărind ideea în rândul unor sârbi că studenții - aflați în fruntea mișcării - sunt „teroriști”. „Suntem divizați. Chiar mai mult, chiar mai rău decât înainte de 1 noiembrie 2024”, rezuma Vesna Senicic la sfârșitul lunii octombrie din sufrageria sa din Kraljevo, la 250 km sud de Novi Sad. Pentru această profesoară elegantă, care vorbește cu pasiune despre studenți, pe care îi susține, și despre partidul președintelui, pe care îl detestă, Serbia este împărțită în trei grupuri.

„Cel din care fac parte, care îi susține pe studenți. (...) Al doilea, format din cetățenii care sunt de partea regimului, cei care s-au îmbogățit obscen sau cei care pur și simplu beneficiază de status quo... Și al treilea grup, care include 80% din Serbia, căreia îi place să se autointituleze 'neutru'”. În ultimele 12 luni, „a existat o mobilizare enormă, atât în ​​rândul celor care susțin guvernul, cât și al celor care i se opun”, analizează Bojan Klacar, politolog și director al centrului independent de monitorizare a alegerilor CeSID, iar polarizarea a intrat „în viața privată a oamenilor obișnuiți”. Aceasta este o tendință globală, subliniază cercetătorul, „dar în Serbia a atins proporții enorme, a durat mult timp și probabil va continua”.

„Un fel de ură a prins rădăcini printre oameni”, adaugă Ricard Rajic, în vârstă de 53 de ani, un om întâlnit pe străzile din Kraljevo, „a devenit foarte riscant să vorbești deschis”. Andrej Stojanovic, în vârstă de 22 de ani, a încetat astfel să mai vorbească despre proteste cu bunicii săi. „Ei îi văd pe studenți - în principal din cauza influenței presei apropiate regimului - ca pe teroriști care vor să distrugă societatea”, explică el în piața centrală din Vranje, un oraș cu 55.000 de locuitori. În acest oraș din sudul Serbiei, câteva mii de oameni au manifestat în ultimele luni, un eveniment foarte rar, explică Sanja Petrov, în vârstă de 33 de ani, redactor-șef al site-ului de știri „Slobodna rec” (Libertatea de exprimare). Dar, pe măsură ce lunile au trecut, adunările au devenit mai puțin frecvente și nu este planificat nimic pentru prima aniversare de sâmbătă a dezastrului.

„În conștiința colectivă a locuitorilor din Vranje, această dată, din păcate, nu înseamnă nimic - pentru că sunt geografic departe de Novi Sad. Și din cauza izolării mass-media”, majoritatea furnizorilor oferind doar canale de televiziune pro-guvernamentale. Bucurându-se de ultimele raze de soare de toamnă pe o bancă, Stana, 65 de ani, și Ljilja, 58 de ani, rămân nemișcate. „Oare s-ar fi prăbușit copertina de beton chiar dacă acest guvern nu ar fi fost la putere? S-ar putea întâmpla aici și acum, în timp ce merg, ca o copertină să se prăbușească. Asta nu înseamnă că toată lumea ar trebui arestată și trasă la răspundere”, declară prima femeie. Cât despre protestatari, „nici măcar ei nu știu de ce protestează”, spune ea. „Toată lumea a primit mult mai mult decât merită și probabil de aceea încă protestează. Când eram mai tânără, nu am primit niciodată nimic de la stat”.

În primele luni, președintele Aleksandar Vucic a făcut numeroase gesturi – făcând creditele mai accesibile tinerilor, reducând taxele universitare – înainte de a-și întări retorica și a-i acuza că sunt plătiți de agenți străini și că vor să submineze Constituția.

La 250 km distanță, nici Savo Stojanovic, în vârstă de 85 de ani, nu-i înțelege pe studenți. „Nu este corect ca acești tineri să fie pe străzi. Desigur, există probleme, dar în Kraljevo, oamenii nu o duc rău”.

„Demonstrațiile nu sunt soluția. Și dacă demonstrăm, nu putem distruge străzile, magazinele, birourile adunării și lucruri de genul acesta”, adaugă el, referindu-se la violențele de care președintele Aleksandar Vucic îi acuză pe studenți, pentru care cel puțin câteva zeci de tineri au fost arestați în ultimele luni.

De-a lungul timpului, președintele a menționat inițial posibilitatea unor alegeri, dar pare să fi abandonat ideea și aproape niciodată nu mai vorbește despre asta.

Potrivit unuia dintre singurele sondaje disponibile, realizat de Ipsos, dacă s-ar organiza alegeri, partidul său (SNS, dreapta naționalistă) ar obține puțin peste 48% din voturi. Studenții, care întocmesc în prezent o listă pentru a fi pregătiți în caz de alegeri, nu au fost incluși în acest sondaj, dar peste 8% dintre respondenți i-au menționat spontan.

Polarizarea „va continua cu siguranță până la alegeri și poate chiar și după”, explică Bojan Klacar. „Sfârșitul crizei din Serbia nu este atât de aproape pe cât s-ar putea crede, iar țara ar putea intra într-un fel de instabilitate și polarizare permanentă”. În extremitatea sudică a țării, la Novi Pazar, unul dintre rarele orașe multi-confesionale din Serbia, Sead Biberovic, șeful ONG-ului Urban-IN, vede, dimpotrivă, o cale de ieșire.

„În Novi Pazar, bosniaci [musulmani] și sârbi [ortodocși], bărbați, femei... au demonstrat împreună. Pentru prima dată în 35 de ani. Sper că cetățenii și-au dat seama că au puterea”, se bucură el.

În Vranje, Sanja este de acord: „Schimbarea s-a produs deja: oamenii sunt interesați de ceea ce se întâmplă în țara lor, există o anumită energie, există schimbare. L-am văzut pe propriul meu frate demonstrând. Nu m-am gândit niciodată că voi vedea asta în viața mea”.

Pentru Predrag Vostinic, care este activist de ani de zile în Kraljevo în cadrul Frontului Lokalni, o asociație de „cetățeni liberi”, „chiar și oamenii care înainte nu îndrăzneau, acum se simt liberi să spună - da, suntem împotriva regimului”.

Și ce urmează? „Aceasta este cea mai mare provocare a mișcării”.

Sursa: Rador Radio România