Siegfried Mureșan: Șase județe vor fi eligibile pentru finanțări din Fondul pentru Tranziție Justă
Comisia Europeană estimează că Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați și Mureș sunt județele din România care vor avea nevoie de cel mai mare ajutor pentru a îndeplini obiectivele Pactului Ecologic European, spune eurodeputatul Siegfried Mureșan.
Pentru a ajuta statele membre în procesul de reducere a emisiilor, Comisia Europeană a propus înființarea unui Mecanism al Tranziției Juste, care își propune finanțarea unor multiple investiții în următorul deceniu.
O parte importantă a acestui mecanism este Fondul European al Tranziției Juste, care își propune acordarea unor granturi în valoare totală de 7,5 miliarde de euro în următorii 7 ani pentru a sprijini regiunile cele mai afectate de trecerea la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor.
România va avea la dispoziție 750 de milioane de euro din acest fond, fiind unul dintre principalii din UE, după Polonia și Germania.
„Conform datelor preliminare prezentate de Comisia Europeană, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați și Mureș sunt județele din România care vor avea nevoie de cel mai mare sprijin pentru îndeplinirea obiectivelor Pactului Ecologic European. De aceea, ele vor fi eligibile pentru finanțare europeană nerambursabilă din Fondul Tranziției Juste”, a scris pe Facebook Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL și raportor al Parlamentului European pe finanțarea Pactului Ecologic European.
„Eu voi cere ca banii din Fondul Tranziției Juste să meargă către investiții durabile, în industrie sustenabilă, în inovare, în sprijinirea IMM-urilor și a tinerilor antreprenori. Nu vreau să folosim acești bani în focuri de paie precum măsuri de reconversie profesională care nu au avut efectul scontat”, a adăugat Mureșan.
Comisia Europeană a propus un pact ecologic (Green Deal), care va face Uniunea Europeană până în 2050 neutră din punct de vedere al emisiilor - adică va emite mai puțin dioxid de carbon decât poate natura să absoarbă.
Comentarii