Mark Rutte nu a convins încă Slovacia să-i sprijine candidatura la NATO. Ministerul de Externe slovac a declarat pentru publicația olandeză BNR că Bratislava așteaptă ”o propunere din partea lui pentru siguranța noastră”.

Slovacia, alături de Ungaria și România, nu și-a exprimat încă susținerea pentru premierul interimar olandez Mark Rutte, care și-a exprimat dorința de a fi viitorul secretar general al NATO, după ce Jens Stoltenberg își va încheia mandatul la 1 octombrie.

Într-un răspuns scris către BNR, Ministerul slovac de Externe a precizat că Rutte trebuie mai întâi să explice Bratislavei cum va aborda chestiunea securității Slovaciei în calitate de șef politic al NATO și că așteaptă planul lui Rutte de cel puțin două luni.

De asemenea, Bratislava vrea să primească o propunere similară și de la președintele Klaus Iohannis, care și-a anunțat recent intenția de a conduce NATO. „Vom aștepta cu răbdare răspunsul lor înainte de a lua o decizie finală”.

„Prim-ministrul Robert Fico a discutat cu ambii candidați la funcția de secretar general la NATO în martie. A fost o conversație personală la Bruxelles, în timpul Summitului European din martie”, a explicat MAE slovac.

”Fico i-a întrebat apoi pe ambii candidați dacă doresc să prezinte o propunere privind problema securității pentru țările NATO de pe Flancul estic. Și cum vor să abordeze lipsa de apărare antiaeriană a Slovaciei”.

Tentativa de asasinat

Nici Ministerul Afacerilor Externe, cât și biroul prim-ministrului slovac nu au vrut să confirme că alegerea și angajamentul Bratislavei ar putea fi amânate de tentativa de asasinare a lui Robert Fico, pe 15 mai. Potrivit ultimelor declarații oficiale, Fico se află încă în spital, dar este conștient.

De asemenea, Ministerul de Externe slovac nu a dorit să spună dacă Rutte ar trebui să viziteze Bratislava pentru a-și pleda cauza, așa cum a făcut Rutte recent când a călătorit la Ankara, obținând astfel candidatura președintelui turc Recep Erdogan.

Ministrul de externe, Juraj Blanár, și ministrul apărării, Robet Kalinák, vor ca viitorul secretar general al NATO să înțeleagă situația în care se află țările aliate de pe Flancul estic în contextul războiului din Ucraina.

Până acum, 29 de ambasadori ai NATO și-au anunțat susținerea pentru Rutte. România susține candidatura propriului președinte Klaus Iohannis, iar Ungaria și Slovacia nu au făcut încă o alegere. Șansa ca Rutte să devină noul secretar general este considerabilă, dar nu este clar cât timp va continua rezistența celor 3B (Bratislava, București și Budapesta), notează publicația olandeză. 

Administrația Biden speră ca alegerea noului secretar general să aibă loc înaintea summitului NATO de la Washington, care va avea loc între 9 și 11 iulie.