Socialiștii europeni tac mâlc pe tema migrației la un congres anti-Trump
Centrul stânga este divizat în ceea ce privește modul de abordare a migrației și se bazează pe aceleași priorități vechi pentru a combate populismul de dreapta, scrie „Politico” (Belgia).
Toată lumea vorbește despre migrație, cu excepția partidelor de centru-stânga din Europa. Partidul Socialiștilor Europeni (PSE), a doua cea mai mare familie politică din Europa, organizează un congres de trei zile la Amsterdam, începând de joi, pentru a-și însufleți trupele în lupta împotriva creșterii valului de dreapta. Dar, în ciuda surlelor și trâmbițelor, nu vor petrece prea mult timp vorbind despre una dintre problemele fierbinți care alimentează această ascensiune populistă.
Modul în care sunt gestionate fluxurile de migranți în Europa a divizat politicienii de centru-stânga, unii, precum nordicii, optând pentru înăsprirea poziției și susținerea unor reguli dure de expulzare, în timp ce alții, în special spaniolii, continuă să susțină o abordare mai blândă. Prin urmare, congresul PES va trece tiptil pe lângă această problemă.
„Imigranții sunt tot mai mult incriminați și folosiți ca țapi ispășitori pentru dificultățile sociale și economice și pentru a justifica politici discriminatorii”, se poate citi în singura referire la acest subiect din declarația finală a congresului, obținută de „Politico” și care urmează să fie votată vineri. Un program de Politică Socială, care urmează să fie aprobat în aceeași zi, menționează necesitatea de a asigura „protecția migranților, solicitanților de azil și persoanelor fără documente”.
Migrația nu este menționată într-un document care stabilește prioritățile partidului și punctele de discuție de campanie pentru anii următori, obținut tot de „Politico”, și nu există dezbateri programate pe această temă.
Chiar și acele mențiuni relativ minore privind protecția migranților fără acte ridică semne de întrebare cu privire la unitatea partidului, în timp ce socialiștii danezi au stabilit ca prioritate instituirea unui sistem dur de expulzare în timpul președinției Consiliului UE, pe care au preluat-o în iulie și o dețin până la sfârșitul lunii decembrie. Prim-ministra daneză Mette Frederiksen nu va fi prezentă la congresul PES.
În loc să abordeze migrația, socialiștii se orientează către subiectele lor tradiționale - sănătatea, crearea de locuri de muncă, locuințele accesibile și energia regenerabilă - ca nucleu al programului lor de campanie, conform priorităților stabilite pentru anii următori, care vor fi votate de delegații de partid vineri.
Înfruntându-l pe Trump
În ultimii cinci ani, partidele de centru-stânga au înregistrat o scădere a sprijinului în țările europene și a numărului de parlamentari europeni, în condițiile în care blocul de dreapta deține conducerea Parlamentului European, iar majoritatea membrilor Colegiului Comisarilor provine din centru-dreapta.
Congresul PES — care reunește mișcări politice de stânga, ONG-uri, sindicate și activiști — are scopul de a stabili principiile pe care socialiștii din întreaga Europă le vor apăra în confruntarea cu „Internaționala Reacționară”. (Termenul a fost popularizat de prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez și de alți lideri pentru a descrie mișcarea populistă transatlantică de dreapta condusă de președintele american Donald Trump.)
„Numai rămânând uniți putem obține masa critică necesară pentru a inversa cursul periculos trasat de Trump și aliații săi”, se arată într-o declarație a Congresului, care urmează să fie adoptată, dar care a fost aprobată în prealabil de conducerea PES. „Facem apel la lansarea unei Mobilizări Progresiste Globale.”
Însă doar unul dintre cei trei prim-miniștri socialiști din UE — Sánchez — va fi prezent. Pe lângă daneza Frederiksen, nici Robert Abela din Malta nu se află pe lista participanților.
„Toți liderii noștri sunt invitați și s-ar putea alătura în ultimul moment”, a declarat purtătoarea de cuvânt a PES, Catarina Faria, pentru „Politico”. Ea a adăugat că Frederiksen nu va participa „din cauza alegerilor din Danemarca” – chiar dacă următoarele alegeri programate în țară sunt scrutine locale pe 18 noiembrie.
Birourile lui Frederiksen și Abela nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
„Nu cred că există vreun motiv de îngrijorare... Este firesc uneori ca liderii să aibă agende diferite, dar cred că ceea ce este esențial pentru noi să obținem este această mobilizare a familiei noastre politice și de aceea noi, liderii noștri, vom fi, desigur, foarte implicați în anii următori”, a declarat vicepreședintele PES și europarlamentarul român Victor Negrescu.
Sánchez, care se confruntă cu provocări tot mai mari în ceea ce privește guvernarea sa la Madrid, va fi capul de afiș al congresului, alături de președintele Consiliului European, António Costa, vicecancelarul german Lars Klingbeil, vicecancelarul austriac Andreas Babler și lideri ai partidelor naționale.
Sperând să obțină câștiguri
Negrescu a declarat că centrul-stânga speră să se descurce bine la următoarele alegeri. „Cele mai importante sunt cele din Olanda”, a spus el despre scrutinul programat pentru 24 octombrie, în urma căruia Partidul Laburist ar urma să intre la guvernare. Liderul partidului, Frans Timmermans (fost șef al Pactului Verde al Comisiei Europene) ar putea ajunge chiar prim-ministru dacă partidul său se va situa înaintea creștin-democraților.
Negrescu a mai remarcat că partidele de centru-stânga conduc în sondaje în Suedia și Finlanda (care ar urma să organizeze alegeri pentru noi guverne în 2026 și, respectiv, 2027).
În ciuda unor înfrângeri la urne în ultimii ani, PES își menține vechea gardă de lideri.
Președintele PES, Stefan Löfven — un fost prim-ministru suedez care conduce partidul de la Stockholm, lucrând și pentru firma de consultanță Rud Pedersen — candidează pentru realegere fără a avea un oponent.
Secretarul general Giacomo Filibeck va rămâne și el în funcție, iar Löfven a propus menținerea în funcția de vicepreședinți a celor mai importanți doi membri ai Parlamentului European din grupul de centru-stânga — Iratxe García și Katarina Barley.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii