Guvernul spaniol a adoptat marți un decret prin care recunoaște oficial statul Palestina.

Această recunoaștere, coordonată cu Irlanda și Norvegia, reprezintă "o necesitate" pentru realizarea păcii între israelieni și palestinieni, a explicat premierul Pedro Sanchez.

Irlanda și Norvegia urmează să recunoască și ele pe parcursul zilei de marți statul palestinian.

”Statul Palestina trebuie să fie viabil, cu Cisiordania și Gaza conectate printr-un coridor și cu capitala în Ierusalimul de Est și unificate sub guvernul legitim al Autorității Naționale Palestiniene”, a spus Sánchez într-un comunicat.

”Nu vom recunoaște modificări ale liniilor de frontieră din 1967, altele decât cele convenite de părți”, a spus el.

Potrivit acestuia, acest lucru ar fi în conformitate cu Rezoluțiile 242 și 338 ale Consiliului de Securitate al ONU, precum și cu poziția UE.

În timp ce a descris decizia de a recunoaște statutul palestinian drept ”istorică”, premierul spaniol și-a exprimat dorința de a avea ”cea mai bună relație posibilă” cu Israelul și a reiterat respingerea ”categorică” a militanților Hamas, care nu cred în Israel și Palestina, trăind alături în pace.

Israelul este ”un popor prietenos pe care îl respectăm, pe care îl apreciem și cu care dorim să avem cea mai bună relație posibilă”, a subliniat Sánchez.

Recunoașterea statului palestinian pentru Madrid ar avea unicul obiectiv de a ajuta israelienii și palestinienii să obțină pacea, a adăugat el.

”Nu este doar o chestiune de dreptate istorică privind aspirațiile legitime ale poporului Palestinei; este, de asemenea, o necesitate imperativă dacă cu toții dorim să atingem pacea și este singura modalitate de a avansa către soluția pe care o recunoaștem cu toții ca fiind singura modalitate posibilă de a realiza un viitor pașnic, acela al unui stat palestinian care trăiește cot la cot cu Statul Israel în pace și securitate”, a spus Sánchez.

Díaz vorbește de un genocid provocat de Israel

În ciuda tonului conciliant al lui Sánchez, Tel Aviv a transmis o declarație dură împotriva Spaniei. Ministrul israelian de Externe Katz l-a acuzat pe Sánchez că este ”complice la incitare la un genocid evreiesc” prin recunoașterea statului palestinian.

Katz a condamnat, de asemenea, Madridul pentru că nu a revocat-o din funcție pe vicepremiera Yolanda Díaz, după ce a declarat săptămâna trecută că ”Palestina va fi liberă, de la râu la mare”.

Expresia politică, care a devenit un strigăt de luptă folosit de ambele părți, este în general privită ca respingând dreptul celeilalte părți la teritoriul dintre râul Iordan și Marea Mediterană.

Pentru Hamas, acest lucru înseamnă de facto eliminarea statului Israel, care se află între Iordan și Marea Mediterană.

Díaz, care este și ministra muncii și lideră a platformei de stânga Sumar, partenerul junior al PSOE la guvernare, menține o poziție dură față de Israel, pe care l-a acuzat că a comis ”genocid” în Gaza, în urma atacurilor teroriste ale Hamas din octombrie 2023.

Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, operațiunea militară a Israelului a ucis până acum peste 35.000 de oameni, mulți dintre ei civili.

Liderul Sumar a lansat săptămâna trecută un videoclip controversat în care sărbătorește anunțul Madridului de recunoaștere a statului palestinian.

După protestul de la Tel Aviv și de la ambasada Israelului din Madrid, Díaz a fost nevoită să-și clarifice declarația.

”Întotdeauna am avut (în Sumar) aceeași poziție, recunoașterea a două state care împart (teritoriul) de la râu la mare; care împart economia, care împart drepturile și mai ales viitorul păcii”, a declarat ea.