Negociatorii Parlamentului European și ai celor 28 de țări membre UE au ajuns joi dimineața la un preacord pentru reformarea condițiilor de lucru ale transportatorilor, dosar ultrasensibil marcat de o puternică opoziție între Est și Vest.

"Am ajuns la un acord preliminar", a anunțat pe Twitter, fără a oferi alte detalii, reprezentanta finlandeză care a condus negocierile pentru statele membre, în condițiile în care Finlanda deține președinția UE pentru șase luni, informează AFP, preluată de Agerpres. Acest compromis mai trebuie să fie aprobat de Consiliul UE și de Parlamentul European.

Propusă de Comisia Europeană în mai 2017, reforma a dat naștere unei bătălii de peste doi și jumătate între două tabere pe fondul unei concurențe puternice într-un sector sensibil. Pe de o parte, Vestul (Franța, Germania, țările Benelux), susținătorii unei legislații stricte, pe de altă parte țările din Europa de Est (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Letonia și Lituania), care pledează pentru o viziune mai suplă. Primii îi acuză pe ceilalți de dumping social, în timp ce aceștia din urmă le reproșează un protecționism ascuns.

Fiecare tabără a trebuit să facă unele concesii, a estimat o sursă apropiată negocierilor. Pentru cei din Vest, o înfrângere majoră, însă așteptată: regulile de detașare (care prevăd o remunerare conform regulilor țării în care se desfășoară munca: salariul minim, dar și primele) nu se aplică camionagiilor ce realizează un traseu din țara de origine a companiei lor spre o altă țară. Mai exact, un român care face cursa dus-întors România-Franța se află sub incidența regulamentului român, precizează AFP.

În schimb, în dosarul exploziv privind cabotajul (unde un transportator efectuează operațiuni interne - mai multe încărcări și descărcări - într-o țară unde a sosit în cadrul unei livrări internaționale) este prevăzut să se aplice regulile de detașare. Concret, un șofer bulgar, care efectuează mai multe operațiuni în Olanda, este plătit cu remunerarea aplicabilă în această țară.

"Un șofer nu va dormi în vehiculul său în timpul repaosului său săptămânal de peste 45 de ore, ci într-o unitate de cazare veritabilă, plătită de angajator. El va trebui, de asemenea, să se întoarcă la domiciliul său cel puțin o dată la fiecare patru săptămâni, indiferent de țara sa de reședință din UE", a explicat Karima Delli, președinta Comisiei pentru Transporturi din Parlamentul European.