Caio Giulio Cesare Mussolini, strănepotul dictatorului italian Benito Mussolini, candidează la alegerile europarlamentare din mai.

Strănepotul dictatorului fascist speră să profite de pe urma renumelui străbunicului său. Caio Giulio Cesare Mussolini candidează din partea partidului naţionalist-conservator Fratelli d'Italia. ”Atât de mulți vor să aibă numele 'Mussolini' pe buletinele lor de vot, astfel încât am decis ca motto-ul campaniei mele să fie #ScriviMussolini (scrie-i lui Mussolini)”, a declarat el pentru publicația "Il Messaggero", relatează Spiegel Online. 

Lidera formațiunii, Giorgia Meloni, l-a ales nu doar pentru numele său, ci și pentru ce a făcut până acum, susține Caio Giulio Mussolini, care a fost ofițer de marină, manager în cadrul unor companii mari și are două diplome universitate. Fratelli d'Italia a obținut circa patru procente la alegerile parlamentare din Italia de anul trecut.

Benito Mussolini are și alți urmași prezenți în politica italiană. Printre ei, Alessandra Mussolini, nepoata sa care este în prezent membră a Parlamentului European.

Luna trecută, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a iscat o controversă printr-un elogiu neașteptat adus dictatorului fascist Benito Mussolini. Ulterior, Tajani avea să spună că declarațiile sale au fost scoase din context.