Europarlamentarii germani sunt cei mai influenți în Parlamentul European, pe lângă faptul că președinta Comisiei Europene e din Germania, potrivit unui studiu publicat marți.

Delegația de 96 de europarlamentari germani este cea mai influentă per total și, de asemenea, una dintre cele mai performante proporțional cu dimensiunea sa, potrivit platformei de cercetare UE Matrix, relatează EURACTIV.com.

Acest lucru se datorează în primul rând numărului de funcții de conducere în administrația Parlamentului, în grupurile politice și comisiile conduse de eurodeputați germani și pentru că au o prezență semnificativă în toate grupurile principale din PE.

Studiul, realizat de Doru Frânțescu, CEO EUmatrix.eu (fost CEO VoteWatch Europe), folosește o metodologie bazată pe funcțiile pe care eurodeputații le dețin în Parlamentul European și rolul pe care îl joacă în elaborarea legislației, precum și vechimea lor, atât în ​​cadrul partidului lor, cât și în politica națională.

Deloc surprinzător, președinta PE, Roberta Metsola, și Manfred Weber, care conduce cel mai mare grup politic, Partidul Popular European, sunt considerați cei mai influenți eurodeputați. Ei sunt urmați de eurodeputata de la Verzi Heidi Hautala (Finlanda), vicepreședintă a legislatului european, care s-a ocupat de o serie de dosare privind comerțul internațional.

Studiul a concluzionat că PPE rămâne încă cel mai puternic grup politic. ”Se pare că PPE și aliații săi au devenit mai bine echipați pentru a contrabalansa majoritățile de centru-stânga care erau mai răspândite în Parlamentul European la începutul mandatului”, arată studiul,  subliniind succesul PPE în obținerea atât a funcțiilor de președinte, cât și de secretar general al PE.

Pe de altă parte, membrii grupului Verzilor/ALE ”depășesc greutatea lor în ceea ce privește funcțiile de conducere în PE, obținerea dosarelor legislative cheie și performanța lor generală privind votul”.

În același timp, membrii grupului de extremă dreapta Identitate și Democrație ”rămân izolați”, și ca urmare a cordonului sanitar folosit de grupurile centriste pentru a-i împiedica pe membrii formațiunii să obțină funcții de conducere.

Dintre țările mici, maltezii, luxemburghezii și finlandezii performează mai bine în comparație cu mărimea lor, în timp ce slovacii, ciprioții și slovenii sunt grupurile naționale cu cele mai slabe performanțe.

 În cazul celor două state membre ce au o dispută de lungă durată privind statul de drept cu instituțiile UE – Ungaria și Polonia, influența eurodeputaților polonezi stagnează, din cauza concentrării lor într-un singur grup - al Conservatorilor și Reformiștilor. Europarlamentarii ungari sunt cel mai puțin influenți când vine vorba de legislație, deoarece partidul de guvernământ Fidesz nu face parte momentan din niciun grup politic (după ce a părăsit - sub amenințarea excluderii - PPE). Eurodeputații Fidesz nu pot obține din această cauză dosarele dorite. 

Cei din nord-vestul Europei au o influență mai mare, în medie, pe subiecte energetice și agroalimentare, în timp ce deputații din Europa Centrală și de Est rămân mai influenți decât media în ceea ce privește politica digitală.