După trei zile de negocieri intense și de schimburi de replici prea puțin diplomatice, șefii de stat și de guvern mai fac luni o încercare de a ajunge la un acord privind bugetul multianual al UE și planul de redresare economică.

UPDATE 21/07/2020

14:00 Germania primește în plus un miliard de euro: jumătate pentru regiunile din fosta RDG și jumătate pentru dezvoltare rurală. 

13:10 Jaume Duch, purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, a anunțat că bugetul multianual și planul de redresare vor fi evaluate în cadrul unei plenare extraordinare a PE, care va avea loc joi, începând cu 9:30 (10:30, ora României). Miercuri, președintele David Sassoli va avea o conferință de presă, de la ora 11:00 (12:00, ora României).

11:20 ”Acesta e un acord fără precedent între guverne pentru a redresa economia europeană. Acum, trebuie să lucrăm pentru a îmbunătăți aceste instrumente, noi nu vom renunța la un cadru financiar multianual mai ambițios”, a precizat David Sassoli.

Președintele Parlamentului European a declarat că instituția pe care o conduce va apăra interesele cetățenilor Uniunii.

11:00 Rezultatul negocierilor ”lungi și intense” privind bugetul UE și planul de relansare ”protejează interesele olandeze” și va face Europa ”mai puternică și mai rezistentă”, a scris pe Twitter premierul Olandei, Mark Rutte, arătat de mulți cu degetul ca fiind principalul responsabil pentru disputele și negocierile dure din ultimile patru zile.


6:57 Ursula von der Leyen evocă și ea un moment istoric într-o perioadă de criză și pune accentul pe solidaritatea europeană. 

  • e un mare pas înainte acest acord, noul buget e ”verde”, investim în viitorul Europei
  • Next Generation EU vine cu o mare responsabilitate
  • UE are acum o șansă să iasă mai puternică din criză 
  • regret tăierile la unele programe inovative
  • există un angajament foarte clar privind statul de drept, spune președinta Comisiei Europene, răspunzând unei întrebări privind compromisul la care s-a ajuns pe această temă la presiunile Poloniei și Ungariei

6:55 Declarații Charles Michel: 

  • e un acord foarte bun
  • pentru prima dată, respectarea statului de drept e legată de fondurile europene
  • am arătat că avem voința de a lucra împreună
  • suntem o Uniune a valorilor, care răspunde cu forță atunci când e nevoie 

+++

6:45 ”O zi istorică pentru Europa!”, a scris cu câteva minute în urmă pe Twitter președintele francez Emmanuel Macron, anunțând ajungerea la un acord privind bugetul UE pentru perioada 2021-2027.

”Deal!”, a scris și președintele Consiliului European, Charles Michel.

Pe lângă planul de redresare în valoare de 750 miliarde de euro, șefii de stat și de guvern au ajuns la un acord privind un buget multianual în valoare de 1.074 miliarde de euro.

Acordul trebuie aprobat și de Parlamentul European, dar și de parlamentele celor 27 de state membre.

+++

Liderii europeni au făcut un prim progres după patru zile de negocieri, căzând de acord asupra ponderii subvențiilor și a împrumuturilor în cadrul fondului de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro: subvențiile se vor ridica la 390 de miliarde de euro, iar împrumuturile - la 360 de miliarde de euro, așa cum a propus luni seara Charles Michel.

+++

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că nu va permite Uniunii Europene să impună condiții privind respectarea statului de drept în schimbul fondurilor europene.  

+++

Noua propunere pentru bugetul 2021-2027 cu care Michel încearcă să obțină în seara aceasta un acord e de 1.074 miliarde de euro. Fondul de redresare: 750 miliarde de euro, dintre care 390 de miliarde de euro în granturi și 360 milioane de euro împrumuturi.

+++

La sosirea la Consiliu, Charles Michel a precizat că va trimite liderilor europeni noua sa propunere, exprimându-și încrederea și convingerea că ”un acord e posibil”.

 

+++

Mai mulți lideri s-au arătat încrezători că în a patra zi de negocieri se va ajunge la un compromis în privința fondului de relansare economică și a condițiilor asociate acestuia.

Comisia Europeană a propus un fond de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro, din care 500 de miliarde euro să fie accesate de statele membre ca granturi nerambursabile și restul de 250 de miliarde ca împrumuturi. Acest fond s-ar adăuga bugetului multianual al Uniunii, în valoare de circa 1.100 miliarde de euro.

Dar mai multe state austere (Austria, Olanda, Suedia și Danemarca) cer diminuarea acestor sume și creșterea ponderii împrumuturilor în raport cu granturile în fondul de redresare. Statele din sud (în principal Italia și Spania) ar fi cele mai mari beneficiare ale fondului de redresare, dar statele din nord le reproșează acestora lipsa de rigoare bugetară și vor un mecanism de acordare a granturilor prin care orice stat membru să poată bloca distribuirea pentru a asigura că aceste fonduri sunt utilizate corect. 

O altă dispută vizează un alt mecanism care ar bloca acordarea fondurilor europene statelor care nu respectă statul de drept, controversă care a opus statele din vest cu cele din est, percepute drept iliberale de occidentali. 

Președintele Consiliului European, Charles Michel, are rolul deloc de invidiat de a media aceste divergențe și de a găsi un nou plan de compromis, după ce precedentele sale propuneri nu au întrunit unanimitatea (necesară pentru a adopta o decizie privind bugetul). Conform mai multor surse, Michel le-a transmis liderilor de stat și de guvern că va propune scăderea granturilor până la 390 de miliarde de euro (față de 500 de miliarde cât a propus Comisia), suma cu care ar scădea granturile urmând să se regăsească în creșterea creditelor.

„Noaptea trecută, după lungi negocieri, am găsit un cadru pentru un posibil acord. Este un pas înainte și ne dă speranța că un acord poate fi obținut astăzi”, a spus luni cancelarul german Angela Merkel, care este printre principalii susținători ai planului de redresare în forma prezentată de Comisie.

„Avem aici un spirit de compromis, au fost momente foarte tensionate și momente care fără îndoială vor fi în continuare foarte dificile”, a afirmat la rândul său Emmanuel Macron. Vorbind despre propunerea de compromis a lui Charles Michel, președintele francez a spus că aceasta „trebuie să mențină ambiția pentru marile noastre politici europene de viitor, mai ales politica climatică, suveranitatea europeană, sectorul digital sau tinerii și ambiția pentru planul de relansare”.

Franța și Germania sunt de partea așa-numiților „prieteni ai coeziunii”, care militează pentru o alocare substanțială atât din fondul de relansare, cât și prin politica de coeziune a Uniunii. De cealaltă parte, cele patru state austere, cărora li s-a adăugat și Austria, insistă pentru o pondere mai mare a împrumuturilor și un control atent al distribuției de fonduri.

Dar chiar și dacă liderii europeni ajung la un acord în aceste zile, nu este sigur că planul pe care îl vor propune va fi implementat. Pentru ca bugetul să fie adoptat este nevoie și de votul Parlamentului European, iar președintele acestuia a avertizat că eurodeputații nu-l vor aproba dacă nu va respecta condițiile lor.

„Parlamentul European și-a stabilit propriile priorități și se așteaptă ca ele să fie îndeplinite”, a transmis David Sassoli într-o declarație. „Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite suficient, Parlamentul European nu-și va da consimțământul”, a avertizat șeful parlamentului UE, amintind că orice acord la care ar ajunge liderii europeni va trebui apoi validat și de legislativul european.

Conform lui Sassoli, europarlamentarii doresc ca accesul statelor membre la aceste finanțări să fie condiționat de situația statului de drept și să se pună capăt sistemului de rabaturi prin care statele bogate ale UE obțin reduceri ale contribuțiilor lor la bugetul comunitar.

Parlamentul European este în schimb de acord cu instituirea la nivelul UE a unor noi taxe cu ajutorul cărora Comisia Europeană să ramburseze sumele din fondul de redresare pe care le va împrumuta de pe piețele financiare, printre posibilele taxe evocate fiind impozitarea suplimentară a emisiilor de carbon și a plasticului nereciclabil.

Până una-alta, cei 27 de șefi de stat și de guvern încă nu s-au întrunit, dat fiind că sesiunea plenară a fost amânată pentru ora 18:00 (ora locală, ora 19:00 ora României).