Liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, în exil din 2020, a dat un interviu pentru Euronews cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Germania a marcat sâmbătă 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, care timp de ani de zile a împărțit orașul în Est și Vest în timpul Războiului Rece. În acea zi istorică de 9 noiembrie 1989, Germania de Est comunistă și-a deschis granițele, permițându-le cetățenilor să călătorească liber în Occident, pentru prima dată în ultimele decenii.

Liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a vorbit la Berlin cu jurnaliștii Euronews despre represiunea în curs din țara ei.

„Pentru belaruși, Zidul Berlinului are o semnificație simbolică foarte importantă, deoarece este ceea ce bielorușii, într-o oarecare măsură, experimentează în acest moment", a spus Tihanovskaia.

„Zidul despărțea Berlinul de Est de Berlinul de Vest, o viață mai bună de una mai proastă. Ceea ce era un zid fizic (la Berlin), este acum un zid politic în Belarus", spune Tihanovskaia.

Tihanovskaia: „Zidul Berlinului nu a căzut de la sine”

După căderea Zidului, oamenii care timp de peste 28 de an fuseseră despărțiți de rude și prieteni au reușit în sfârșit să se reunească, la fel ca Germania, care a făcut din Berlin capitala sa.

Asemenea celor care au trăit sub regimul din Germania de est, insistă Tihanovskaia, cetățenii belaruși îndură represiunea regimului lui Alexandr Lukașenko, căruia doar ei îi pot pune capăt.

„Zidul Berlinului nu a căzut de la sine”, a spus va, „poporul german a luptat în fiecare zi pentru prăbușirea lui”.

Așa cum germanii din vest i-au încurajat pe cei din est să lupte pentru libertatea lor, la fel și poporul belarus are nevoie de sprijinul democrațiilor din întreaga lume, repetă politicianul care locuiește de mult timp la Berlin.

„Sunt sigură că zidul din Belarus se va prăbuși. Desigur, depinde de noi, belarușii, dar și de solidaritatea internațională. Avem nevoie de aliați. Avem nevoie de solidaritate. Avem nevoie de asistență", a îndemnat Tihanovskaia.

Candidată la alegerile prezidențiale din 2020, după arestarea soțului ei (activistul și politicianul Serghei Tihanovski) la Minsk, Tihanovskaia a pierdut într-un vot contestat și nerecunoscut de Uniunea Europeană. S-a refugiat în Polonia și în Lituania: a fost condamnată la 15 ani pentru conspirație, fiind eliberată în lipsă în 2023.

Rolul democrațiilor occidentale în Belarus

„Belarus este în prima linie în lupta împotriva unei dictaturi”, însă pentru a dărâma zidul politic al lui Lukașenko, Occidentul trebuie să continue să exercite „presiuni puternice asupra dictaturii sale”, a adăugat Tihanovskaia în interviul acordat Euronews.

O formă de presiune este de a trage oamenii la răspundere pentru crimele comise. Potrivit liderului exilat, „oamenii din Belarus ar trebui să simtă” că cei responsabili vor plăti și „că toate crimele nu vor rămâne nepedepsite”.

Mulți oameni din Belarus au căutat libertatea în 2020, când au protestat împotriva rezultatelor alegerilor care l-au menținut pe Alexandr Lukașenko la putere. Rezultatul a fost că mulți dintre aceștia au fost bătuți cu brutalitate de poliție, alții au fost băgați în închisoare, și cei care au putut, au fugit în exil.


Sursa: Rador Radio România