”Conservatorii trebuie să guverneze de la centru”. Ideea aceasta se transformă într-un refren, pe care-l veți mai auzi de nenumărate ori în următoarele săptămâni, comentează Madeline Grant în The Telegraph.

Evident că peste câteva zile nu vor mai guverna nimic pe nicăieri, dar așteptați-vă ca după scrutinul de joi bătălia pentru configurarea viitoarei opoziții conservatoare să devină și mai înverșunată. Fostul demnitar conservator și actual prezentator al emisiunii ”Rest Is Politics” Rory Stewart a avertizat că, dacă laburiștii vor forma noul guvern, conservatorii nu trebuie să se apuce să curteze ”dreapta populistă”.

”Voi trebuie să recuceriți centrul”, insistă el. Dar, dat fiind că tot el a declarat că ar putea foarte bine să voteze și cu Partidul Verde, o coaliție de fanatici Just Stop Oil [grupare radicală anti-combustibili fosili - n.trad.] și comuniști autoritari care au politici tot atât de ”de centru” ca și Ho Chi Minh, putem ignora fără probleme îndemnurile la moderație ale acestui absolvent de Eton [liceu britanic de elită - n.trad.]. Dar Stewart nu e unica astfel de voce care se face auzită în curtea conservatorilor, pe cale să se transforme în pustietate. El e susținut de alt fost conservator, David Gauke, de ministrul de finanțe Jeremy Hunt și de altfel cam de fiecare voce care comentează din zona de centru-dreapta /.../.

Această goană către centru nu este un fenomen specific conservatorilor. Sir Keir [liderul laburist - n.trad.] și-a parcat ferm tancurile în ce consideră el a fi centrul politicii britanice. Dogma venerată acum de laburiști pare a fi supa reîncălzită a lui Tony Blair cu un strop de sos Verde - suficient pentru a salva democrația britanică. Viitorul nostru ministru al mediului, Ed Miliband (Doamne!), crede că ”inițiativa internațională progresistă” în privința schimbării climei e soluția combaterii populismului. Să-i urăm mult noroc, fiindcă sigur va avea nevoie.

Stewart are cu siguranță dreptate când afirmă că mulți conservatori, deopotrivă moderați și radicali, au fost îndepărtați de declarațiile lui Nigel Farage despre Rusia, dar și de toți trăsniții și rasiștii care e clar că au fost primiți în partidul Reform fără a fi verificați cum se cuvine. A guverna din acea zonă în care se regăsesc și cei mai mulți alegători nu e câtuși de puțin o idee electorală proastă. Însă există și o problemă, și încă una mare: centrul nu se află acolo unde își imaginează acești oameni că e.

Și probabil că chestiunea care demonstrează acest lucru cel mai bine e cea a imigrației. Farage a fost criticat pentru că a făcut din aceste alegeri un ”scrutin al imigrației”, dat fiind că imigrația figurează în sondaje drept a treia chestiune de interes electoral pentru public (după nivelul de trai și sistemul medical).

Dar ce e crucial e că imigrația e de departe cea mai importantă problemă invocată în 2019 atât de simpatizanții conservatorilor cât și de aceia dintre ei care au dezertat la Reform. Iar astfel de analize ignoră faptul că imigrația mai exacerbează și alte probleme, de pildă cea a locuințelor.

Un studiu recent întocmit de Centre for Policy Studies a constatat că avem nevoie să construim cel puțin 515.000 de locuințe anual, numai în Anglia și doar pentru a satisface cererea actuală. Pentru a-l cita deliberat eronat pe James Carville, consilierul lui Clinton: ”e migrația, prostule!”

Conservatorii de centru au, cu siguranță, dreptate atunci când afirmă că o mare parte din vină îi revine lui Boris Johnson, sub al cărui sistem ”bazat pe puncte” imigrația netă a atins culmi fără precedent; cum ar fi faptul că unul din fiecare 30 de oameni care se află acum în Regat a sosit în țară în ultimii doi ani.

Rishi Sunak a încercat tardiv să abolească unele dintre aceste excese ale epocii Boris: a limitat categoriile de rude pe care imigranții le pot aduce în țară și a restricționat vizele studențești. Dar, în măsura în care chiar se poate afirma că conservatorii și-au schimbat poziția cu 180 de grade, acest lucru i se datorează în mare parte fricii de Farage.

Haideți să vedem tabloul general din Occident. Luni a fost învestit noul guvern olandez, cu Geert Wilders în calitate de decident suprem. Eșecul lui Biden de a proteja frontiera s-a dovedit a fi un cadou formidabil pentru Donald Trump. ”Centrismul” francez a fost făcut praf la urne; mai ales de către tineret, care a votat covârșitor cu Marine Le Pen. TikTok-ul a fost umplut de tinerii până-n 25 de ani de clipuri admirative la adresa adjunctului ei, Jordan Bardella, și de cântecul viral anti-imigranți ”Je Partira Pas” („Nu voi pleca”).

Toate acestea ar fi fost de neconceput dacă partidele de la guvernare ar fi adoptat măsura deloc radicală de a asculta preocupările populației.

Este important să conștientizăm că alegătorii n-au fost pur și simplu păcăliți ori manipulați discret pentru a vota astfel; din contră, ei răspund adesea rațional la niște schimbări care îi sărăcesc pe contribuabili și care alimentează tulburări sociale. Un singur exemplu: un studiu realizat recent în Olanda a calculat costul anual net al imigranților non-occidentali la 17 miliarde de euro; e o sumă enormă pentru o țară de numai 20 de milioane de oameni.

BVA Xsight a realizat recent sondaje ”țară cu țară” care documentează o ostilitate tot mai mare față de migrație pe tot cuprinsul Europei: 70% din public crede că țara în care trăiește primește prea mulți imigranți; iar cea mai mare rezistență o regăsim în linia întâi a frontului migrației - 90% în Grecia.

Deși în absolut fiecare țară investigată procentul e majoritar, sunt câteva care înoată - oarecum - contra curentului, printre care și Danemarca, cu 57%. Partidele ei de centru și centru-stânga au adoptat restricții draconice care în Regatul nostru ar fi de neconceput: de la legi speciale care restricționează proporția indivizilor non-occidentali din ”ghetouri” până la a declara Siria ”țară sigură” pentru a putea deporta refugiați acolo. Iar aceste politici sunt susținute de întregul spectru politic, ceea ce poate explica de ce publicul danez nu mai e atât de interesat de imigrație.

Soluția de care avem nevoie s-ar putea să nu fie identică cu soluția găsită de danezi. Însă acest exemplu ne reamintește că dezideratul controlului asupra imigrației nu e apanajul exclusiv al ”extremei drepte”, și ar trebui să fie o lecție binevenită pentru politicienii noștri.

Orice speranță de redresare a conservatorilor trebuie să țină cont și de adevărul despre migrație, dacă partidul chiar vrea să mai beneficieze vreodată de încredere.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA