Europarlamentarul Eugen Tomac anunță că joi are loc o nouă ședință a Consiliului JAI la Bruxelles și, cu toate că întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, pe agendă nu este niciun punct referitor la extindere.

"Azi are loc o nouă ședință a Consiliului JAI la Bruxelles. Aseară a fost publicată ordinea de zi și am fost total șocat să constat că întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, doar că nici de această dată nimic despre extindere, nimic despre România și Bulgaria", a scris Eugen Tomac într-o postare pe Facebook.

Eurodeputatul susține că "acest abuz de putere începe să devină tot mai sfidător în condițiile în care toate instituțiile europene ne-au asigurat că prioritatea UE în chestiunea Schengen este intrarea României și Bulgariei".

"Președintele Iohannis ne-a asigurat anul trecut că în 2023 vom intra sigur în Schengen, iar guvernul chiar a amenințat că va da Austria în judecată la CJUE, doar că acest subiect lipsește cu desăvârșire de pe agenda acestui Consiliu JAI unde timp de două zile se discută doar despre Schengen", a mai adăugat el.

Tomac spune că "cine minte și de ce nu figurăm pe agenda trebuie să ne explice Guvernul imediat, este pur și simplu revoltător".

Ministerul Afacerilor Interne a transmis printr-un comunicat de presă, după postarea europarlamentarului Eugen Tomac:

1. Reuniunea de astăzi are pe ordinea de zi Regulamentul privind prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor, dimensiunea externă a migrației, Pactul privind migrația și azilul, Decizia de modificare a Deciziei nr. 1313/2013/UE privind Mecanismul de Protecție Civilă al UE, prevenirea radicalizării online a minorilor.

2. La solicitarea României în COREPER din 27.09.2023 a fost pus pe ordinea de zi un punct de informare cu privire la starea generală a spațiului Schengen, cu accent pe barometrul Schengen și combaterea criminalității transfrontaliere, în special a traficului de migranți și implementarea interoperabilității. În cadrul acestei secțiuni, la cererea MAI și MAE, susținută de Ambasadorul României în cadrul ședinței COREPER din data 27 septembrie a.c, reprezentanții României și Bulgariei vor face o prezentare a măsurilor luate în vederea consolidării controlului frontierelor, în scopul informării la zi a miniștrilor de interne din statele membre și asociate.

3. Tot în reuniunea de astăzi, Comisia va prezenta un punct de vedere favorabil cu privire la îndeplinirea condițiilor de acquis Schengen de către România.

4. Toate instituțiile cu atribuții în domeniu desfășoară intens demersuri diplomatice pentru consolidarea sprijinului Statelor membre UE și al Comisiei, simultan cu menținerea unei performanțe ridicate în protecția frontierelor și combaterea migrației ilegale, în vederea obținerii deciziei de aderare a României la Spațiul Schengen.

5. După cum este cunoscut, această decizie este una de ordin politic care aparține Consiliului, implicit tuturor Statelor membre UE, România bucurându-se în acest moment de sprijinul larg al acestora, precum și al Comisiei.

6. Conducerea MAI consideră că punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI sau a unui alt Consiliu a subiectului extinderii spațiului Schengen este oportună doar în momentul în care este securizat sprijinul tuturor Statelor membre UE.

+++

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a transmis că a discutat joi despre aderarea României la spațiul Schengen cu secretarul de stat pentru afaceri europene, responsabil de președinția Spaniei la Consiliul UE, Pascual Navarro RĂ­os, în contextul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne. De altfel, europarlamentarul social-democrat a obținut în bugetul european pentru anul viitor sume suplimentare care să permită aderarea României la spațiul Schengen și a luat cuvântul în plenul Parlamentului European pentru a solicita extinderea zonei de liberă circulație.

"Am discutat cu responsabilul președinției Spaniei la Consiliul UE despre un posibil calendar al aderării României la spațiul Schengen. Guvernul social-democrat din Spania sprijină România necondiționat. În perspectiva Consiliului de Justiție și Afaceri Europene din decembrie urmează ca președinția spaniolă să intensifice eforturile diplomatice pentru a convinge guvernele de dreapta din Austria și Olanda. Tot în această logică, l-am informat despre milioanele de euro prevăzute de Parlamentul European în bugetul european pentru anul viitor pentru aderarea României la spațiul Schengen și pentru protejarea frontierelor externe, obținute ca urmare a amendamentelor susținute în calitate de responsabil social-democrat privind bugetul UE. Totodată, în luna noiembrie, Comisia pentru Afaceri Constituționale urmează să aprobe raportul pe care îl coordonez, prin care vom solicita argumente juridice temeinice pentru aplicarea veto-ului. Toate aceste considerente pot să constituie elemente de presiune asupra Austriei în speranța obținerii unui vot pozitiv. Ne aflăm, însă, în situația în care lucrurile necesită o abordare europeană și implicarea directă a decidenților europeni" a declarat Victor Negrescu.

El a menționat responsabilitatea pe care o poartă dreapta europeană în blocajul actual, dat fiind faptul că familia europeană de dreapta a fost incapabilă să convingă propriul guvern din Austria. În intervenția din plenul Parlamentului European, acesta a reiterat faptul că România respectă și noile cerințe tehnice impuse de Uniunea Europeană în zona de liberă circulație deși sunt state membre care au în continuare carențe.

"Spațiul Schengen cunoaște evoluții permanente pentru a putea răspunde exigențelor de securitate necesare statelor membre. Digitalizarea procesului și actualizarea legislației reprezintă pași normali în procesul de adaptare la noile cerințe. În calitate de responsabil al grupului social-democrat pentru bugetul european, am solicitat și obținut în ultimii trei ani alocarea de fonduri suplimentare pentru mecanismele de protecție ale frontierei externe a Uniunii Europene și implementarea acquis-ului Schengen. O solicitare recurentă și specifică a fost legată de aderarea imediată a României și Bulgariei la spațiul Schengen, element inclus explicit în bugetele europene aprobate în ultimii ani ca urmare a negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliu. Chiar dacă bugetul alocat spațiului Schengen a crescut, chiar dacă au existat fonduri și proiecte dedicate pentru România și Bulgăria, chiar dacă cele două state implementează la cele mai înalte standarde cerințele zonei de liberă circulație, în continuare aderarea lor la spațiul Schengen este refuzată pe nedrept. Aceste lucruri se văd inclusiv în implementarea regulamentelor dezbătute astăzi. Concluzia o știți: extindeți spațiul Schengen cu România și Bulgăria", a subliniat eurodeputatul Victor Negrescu.

****

Ministerul Afacerilor Interne consideră că punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI sau a unui alt Consiliu a subiectului extinderii spațiului Schengen este oportună doar în momentul în care este securizat sprijinul tuturor statelor membre UE.

"Toate instituțiile cu atribuții în domeniu desfășoară intens demersuri diplomatice pentru consolidarea sprijinului statelor membre UE și al Comisiei, simultan cu menținerea unei performanțe ridicate în protecția frontierelor și combaterea migrației ilegale, în vederea obținerii deciziei de aderare a României la Spațiul Schengen. După cum este cunoscut, această decizie este una de ordin politic care aparține Consiliului, implicit tuturor statelor membre UE, România bucurându-se în acest moment de sprijinul larg al acestora, precum și al Comisiei. Conducerea MAI consideră că punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI sau a unui alt Consiliu a subiectului extinderii spațiului Schengen este oportună doar în momentul în care este securizat sprijinul tuturor statelor membre UE", se arată într-un comunicat.