În România, are loc un al doilea tur de scrutin, după ce primul tur a fost câștigat clar de suveranistul George Simion (și după ce primul vot a fost anulat din cauza unei campanii masive de interferență și dezinformare). Sunt alegeri prezidențiale și în Polonia, dar este primul tur: candidatul guvernului pro-european concurează cu doi candidați de extremă dreapta. În fine, în Portugalia au loc alegeri parlamentare anticipate și este foarte probabil să se încheie ca ultimele, adică fără majorități stabile.

România

Este cea mai observată dintre cele trei. Pentru că Simion este un candidat naționalist și eurosceptic, cu o lungă istorie de poziții extreme: negaționiste în perioada pandemiei și susținător al revendicărilor teritoriale față de Moldova și Ucraina, printre altele. Acest lucru este valabil și pentru structura instituțională a României, care este practic semiprezidențială: președintele este cel care o reprezintă la Consiliul European, organismul care reunește șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene.

În primul tur, Simion a obținut peste 41% și s-a descurcat foarte bine la votul în străinătate, care este foarte influent. Celălalt candidat este primarul Capitalei București, Nicușor Dan. El este și un candidat anti-establishment, dar ideile sale sunt polar opusul lui Simion. Dan este un outsider față de partidele tradiționale, cărora s-a opus mereu, acuzându-le de corupție, dar a primit sprijinul lor pentru că s-a prezentat drept apărătorul locului României în Uniunea Europeană și în NATO.

În calitate de favorit, Simion a încercat recent să-și îmblânzească pozițiile: în primul rând față de Ucraina, să-și scuture reputația de candidat pro-rus și să-i liniștească pe aliații României. Nu este clar cât de bine funcționează această tactică. În orice caz, candidatul spune că vrea să-l nominalizeze în funcția de prim-ministru pe Călin Georgescu, candidatul ultranaționalist care a câștigat în mod surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale, care a fost apoi anulat pentru că serviciile de informații au detectat ingerința Rusiei în avantajul său.

Simion și Dan, în ușoară recuperare, sunt la egalitate în ultimele sondaje – chiar dacă în trecut au arătat că greșesc (cu privire la Georgescu) și de multe ori nu țin cont de alegătorii din străinătate, care după cum am menționat sunt foarte importanți.

Polonia

Alegerile prezidențiale din Polonia sunt, de asemenea, cruciale. De altfel, de un an și jumătate se prelungește un conflict instituțional, care a limitat foarte mult activitatea guvernului pro-european, pentru că președintele în funcție, Andrei Duda, este reprezentat de Lege și Justiție, partidul suveranist care a guvernat semi-autoritar din 2015 până în 2023. Pentru premierul Donald Tusk, care a câștigat alegerile în 2023,  ar fi, așadar, fundamental să reușească să-și plaseze candidatul. Din aceleași motive, Lege și Justiție este hotărât să împiedice acest lucru.

Coaliția Civică (blocul de centru-dreapta, al lui Tusk) l-a nominalizat pe primarul Varșoviei, Rafał Trzaskowski, un politician binecunoscut și respectat de ani de zile, care este lider în sondaje. Lege și Justiție, care este slăbit de problemele legale și de finanțare, a pariat, în schimb, pe Karol Nawrocki: un istoric care până în această campanie electorală era practic necunoscut pentru majoritatea oamenilor. Nawrocki simte și concurența lui Slawomir Mentzen, candidatul Confederației, un partid și mai de dreapta decât al său (dar totuși de extrema dreaptă).

Un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 1 iunie între Trzaskowski și Nawrocki. Chiar și în așteptarea turului al doilea, Trzaskowski și-a schimbat pozițiile în mod semnificativ spre dreapta, în special în probleme precum securitatea și imigrația, despre care crede că sunt punctele forte ale principalilor săi adversari. Această tactică urmărește extinderea consensului, presupunând că alegătorii Coaliției Civice și cei ai celorlalte partide progresiste ale majorității, care îl susține pe Tusk în Parlament (printre care Polonia 2050 și Stânga), îl vor vota oricum.

În același timp, repoziționarea lui Trzaskowski, evidentă din dispariția de la mitingurile sale a referințelor la avort și la comunitatea LGBT+, riscă să înstrăineze un segment al electoratului progresist, care a fost decisiv în 2023, în special femei și tineri.

Portugalia

Alegerile anticipate, de câțiva ani, nu mai sunt o noutate în Portugalia: acestea sunt la a treia rundă dintr-o serie care a început în 2022. Ultimele două guverne au căzut, de fapt, din cauza scandalurilor politice și judiciare. Prim-ministrul de centru-dreapta în funcție, Luís Montenegro, a fost demis de Parlament în martie din cauza unui posibil conflict de interese. Predecesorul său de centru-stânga, Antonio Costa, a demisionat în cadrul unei investigații privind presupusa mită, în care nu era de fapt implicat (a existat o eroare la transcrierea interceptărilor).

La ultimele alegeri, în martie 2024, nu a existat un câștigător clar: coaliția de centru-dreapta a lui Montenegro (Alianța Democrată) a format, în cele din urmă, un guvern minoritar, grație sprijinului extern al Socialiștilor, care s-au angajat să nu voteze împotriva sa: obiectivul a fost împiedicarea unei alianțe cu Chega!, partidul de extremă dreaptă care și-a crescut consensul în ultimii ani, contribuind la demontarea unui sistem politic bipolar.

Este foarte posibil să meargă ca data trecută: chiar dacă Alianța Democrată și-a extins ușor avantajul față de socialiști (partidul lui Costa), este puțin probabil să aibă o majoritate. Dacă va câștiga, va trebui măcar să se alieze cu centriștii Inițiativei Liberale sau să se bazeze pe un pact informal similar cu cel pe care l-a avut acest mandat cu Socialiștii. Liderul lor, Pedro Nuno Santo, a preferat să nu facă niciun comentariu cu privire la această posibilitate în campania electorală. Până acum, Montenegro a exclus orice colaborare cu Chega!.

Sursa: Rador Radio România