Trei posibile date pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din Bulgaria
Cea de-a șaptea rundă de alegeri parlamentare anticipate din Bulgaria din ultimii trei ani va avea loc în luna octombrie, după încheierea nereușită a procedurilor de formare a unui guvern cu drepturi depline în cadrul actualului parlament.
Data alegerilor depinde de viteza cu care șeful statului Rumen Radev va îndeplini procedura de numire a unui guvern interimar. Cele trei date posibile sunt 13, 20 sau 27 octombrie. Președintele emite un decret de programare a alegerilor cu două luni înainte de data stabilită, desemnând concomitent un guvern provizoriu, transmite postul public de radio din Bulgaria.
După returnarea celui de-al treilea mandat neîndeplinit de formare a guvernului, potrivit Constituției, șeful statului numește un guvern interimar și programează noi alegeri într-o perioadă de două luni.
Premierul interimar este numit dintre cele 10 persoane care ocupă funcții de conducere în stat. Până acum, președintele Parlamentului, Raia Nazarian, a refuzat să ocupe funcția de prim-ministru interimar.
Actualul premier interimar, Dimităr Glavcev, care este în prezent președintele Curții de Conturi, a confirmat public că, dacă președintele Radev îi oferă în continuare postul de prim-ministru, îl va accepta. Nu există informații dacă Radev a discutat deja cu Glavcev pe această temă.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii