Comisia Europeană pune la dispoziția unui număr de șase state membre finanțări de peste 14 milioane de euro pentru transportul de materiale folosite pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și de tratamente împotriva COVID-19.

Această sumă se adaugă celor 150 milioane de euro deja puse la dispoziție pentru transportul de produse medicale esențiale începând de anul trecut.

Pachetul privind mobilitatea va finanța, de exemplu, transporturi de medicamente pentru terapie intensivă destinate Belgiei și de seringi și ace destinate Italiei. Ceilalți beneficiari ai finanțării acordate de UE sunt Austria, Cehia, România și Slovenia.

În total, s-au finanțat peste 1 000 de zboruri și 500 de livrări.

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a declarat că ”de la începutul pandemiei, Instrumentul pentru sprijin de urgență s-a dovedit a fi deosebit de util în eforturile noastre comune de combatere a pandemiei de COVID-19”.

”Prin acest pachet, care este cel mai recent dintr-o serie de alte pachete, am finanțat transportul de produse de primă necesitate, pentru a contribui la salvarea vieților pacienților și la impulsionarea campaniilor naționale de vaccinare”, a mai spus el.