Comisia Europeană urmează să impună Poloniei amenzi în valoare de circa 70 de milioane de euro în săptămânile următoare pentru că nu a renunțat la Camerca disciplinară destinată judecătorilor, au declarat surse pentru Reuters.

Disputa este una dintre multele bătălii dintre Polonia și Uniunea Europeană, care acuză guvernul naționalist de la Varșovia că a făcut un regres în privința standardelor democratice, inclusiv în cazul independenței justiției. Varșovia neagă acuzația.

”Regret că situația statului de drept din Polonia nu arată semne de îmbunătățire, iar judecătorii continuă să fie sub presiune. Vom continua să ne facem datoria de a apăra statul de drept și independența judiciară”, a declarat Věra Jourová, comisara europeană pentru valori și transparență.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat reporterilor că Executivul de la Bruxelles a primit ultimele explicații ale Poloniei în această speță, adăugând: ”UE are modalități de a asigura plata amenzilor datorate de Polonia”, relatează EURACTIV.

11 ianuarie a fost termenul limită pentru Varșovia să transmită Comisiei Europene când și cum va desființa Camera de disciplină a Curții Supreme a Poloniei. Curtea Europeană de Justiție a amendat în octombrie 2021 Polonia cu un milion de euro pe zi pentru că a ignorat o hotărâre a instanței europene care cere suspendarea camerei disciplinare a Curții Supreme a țării.

Dacă răspunsul Poloniei nu convinge Comisia, o sursă din Executivul UE spune că aceasta va trimite o factură la Varșovia, cu un termen de 45 de zile pentru a plăti.

Amenda se va ridica la aproximativ 70 de milioane de euro, a declarat o altă sursă din cadrul Comisiei, adăugând că solicitarea de plată va fi trimisă la Varșovia ”foarte curând”.

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez nu a dorit marți să răspundă la întrebări în acest sens. 

Întrebat despre acest caz, un adjunct al ministrului polonez al justiției a acuzat săptămâna trecută UE că face ”cereri ilegale” și a spus că Varșovia nu va ceda ”șantajului”.

Partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) a introdus Camera disciplinară pentru judecători în 2017, în cadrul unor modificări radicale ale legilor justiției, schimbări criticate de UE pentru că subminează independența instanțelor și judecătorilor.

Asociația judecătorilor polonezi Iustitia a declarat că această Cameră de disciplină a suspendat până acum șase judecători pentru contestarea politicilor guvernamentale și că încă doi așteaptă o decizie.

Dintre cei șase, doi au fost suspendați pentru mai bine de un an, cazurile lor fiind redistribuite altor judecători sau începute de la zero, inclusiv unul pentru uciderea unui copil, a spus Iustitia.

Iustitia a spus că peste 1.000 de judecători au fost numiți de când PiS a schimbat legea, cu scopul ca acești judecători numiți de oficiali guvernamentali – mai degrabă decât de alți judecători – să facă parte din completurile de judecată.

Dacă Polonia continuă să refuze să plătească și să nu respecte decizia Curții Europene de Justiție – ale cărei decizii sunt obligatorii pentru toate statele membre –, Comisia ar putea deduce suma totală datorată din fondurile UE alocate pentru Varșovia.

Cu toate acestea, situația e neclară, deoarece nu există un precendent. Până acum, statele membre UE au respectat măsurile decise de CJUE sau au plătit amenzile impuse.