Ziua de miercuri, 16 septembrie, marchează începutul celei de a 19-a Săptămâni Europene a Mobilității, campania anuală a Comisiei Europene care promovează mobilitatea urbană curată și durabilă.

Pe parcursul evenimentului, între 16 și 22 septembrie, mii de orașe din peste 40 de țări vor organiza activități care pun în prim-plan mobilitatea cu emisii zero - bine-cunoscuta zi fără mașini, când drumurile sunt închise traficului motorizat și deschise persoanelor care merg pe jos, cu bicicleta, cu trotineta electrică etc.

„Anul acesta reprezintă o mare provocare pentru orașele noastre. Dar pandemia ne-a demonstrat și faptul că oamenii își doresc și se așteaptă ca orașele noastre să devină mai sigure, mai curate și mai accesibile tuturor. În cursul acestei săptămâni și ulterior, orașele noastre partenere din întreaga Europă ne vor demonstra cum ar putea arăta orașele europene mai ecologice și mai digitale”, a declarat comisarul pentru transport, Adina Vălean.

Tema din acest an, „mobilitate cu emisii zero pentru toți”, reflectă nu numai obiectivele ambițioase ale Pactului verde european, și anume un continent neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, ci și importanța adesea neglijată a accesibilității la transportul cu emisii zero.