Uniunea Europeană vrea să negocieze formarea unei zone de liber schimb cu Marea Britanie, care să permită comerțul fără bariere vamale, dar și un parteneriat cuprinzător în alte domenii, precum securitatea sau cooperarea juridică.

Comisia Europeană a adoptat luni o recomandare de deschidere a negocierilor cu Marea Britanie, la câteva zile după ce Regatul Unit a ieșit din Uniunea Europeană.

Recomandarea Comisiei se bazează pe orientările și concluziile deja existente ale Consiliului European, precum și pe declarația politică din octombrie 2019 ce vizează UE și Regatul Unit, a anunțat Executivul UE.

Documentul include o propunere cuprinzătoare de directive de negociere, care definește domeniul de aplicare și condițiile viitorului parteneriat pe care Uniunea Europeană îl are în vedere cu Regatul Unit. Aceste directive acoperă toate domeniile de interes pentru negocieri, inclusiv cooperarea comercială și economică, aplicarea legii și cooperarea judiciară în materie penală, politica externă, securitatea și apărarea, participarea la programele Uniunii și alte domenii tematice de cooperare. Un capitol dedicat guvernanței oferă o prezentare generală a unui cadru cuprinzător de guvernanță care să acopere toate zonele de cooperare în domeniul economic și al securității, se arată într-un comunicat al Comisiei.

Comisia va fi, la fel ca în cazul acordului pentru retragerea Regatului Unit din UE, negociatorul din partea UE, iar Michel Barnier va fi din nou negociator-șef al echipei europene.

„Vom negocia cu bună credință. Comisia va continua să colaboreze îndeaproape cu Parlamentul European și cu Consiliul. Sarcina noastră va fi să ne apărăm și să promovăm interesele cetățenilor și ale Uniunii noastre, încercând, în același timp, să găsim soluții care să respecte alegerile Regatului Unit,” a spus Barnier.

După prezentarea proiectului cu privire la planul de negociere, acesta trebuie aprobat de către țări la nivel tehnic în cadrul unui Consiliu pentru Afaceri Generale care ar urma să aibă loc la 25 februarie. Din acel moment, negocierile pot demara în mod oficial.

Barnier a spus, într-o conferință de presă susținută la Bruxelles, că Uniunea Europeană poate oferi Londrei un acord comercial „extrem de ambițios”, care să includă tarife și cote zero, dar și multe servicii, cu condiția ca Regatul Unit să respecte acum și în viitor standardele UE.


Potrivit reprezentantului UE, cele două părți trebuie să convină asupra unor „garanții specifice și eficiente pentru a asigura un teren de joc neted pe termen lung”, el subliniind importanța menținerii concurenței „loiale și deschise”, transmite Agerpres.

Ca o a doua condiție, Londra va trebui să fie de acord cu a permite Uniunii Europene să aibă acces la apele sale pentru pescuit și vice versa.

Michel Barnier a atenționat că, dacă Regatul Unit părăsește piața unică și uniunea vamală ale UE, atunci bunurile care intră în Uniune vor face obiectul controalelor de reglementare.

Nu va exista o recunoaștere reciprocă a regulilor privind serviciile financiare, a adăugat reprezentantul UE, astfel că băncile cu sediile în Regatul Unit nu vor putea să-și ofere în mod automat serviciile oriunde în Uniunea Europeană.

Programul negocierilor va trebui să fie foarte strâns, pentru ca un acord să fie atins până la finalul anului, când se încheie perioada de tranziție post-Brexit negociată de UE și Marea Britanie

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a punctat că, inițial, a considerat că este nevoie de mai mult timp, dar că este nevoie și de un accept al britanicilor pentru o extindere a perioadei de tranziție, lucru pe care premierul Boris Johnson a spus că nu îl va accepta. „Haideți să începem negocierile și să vedem care e poziția britanică. Vom avea și noi mandatul nostru și nu cred că ar fi înțelept să prezicem acum orice pentru sfârșitul anului”, a spus von der Leyen într-un interviu acordat Deutsche Welle.

De cealaltă parte, premierul britanic Boris Johnson a spus că își dorește să negocieze cu Uniunea Europeană un acord comercial similar celui încheiat de blocul comunitar cu Canada (CETA), susținând că pentru un astfel de acord nu este nevoie ca Regatul Unit să se supună „la toată panoplia” de reguli ale UE.

Într-un discurs susținut la Londra în fața ambasadorilor și unor oameni de afaceri, Johnson a subliniat că dorește să încheie cu UE o serie de acorduri care să acopere comerțul bilateral, pescuitul, cooperarea în domeniul securității interne și mai multe acorduri tehnice care să acopere domenii specifice, precum aviația civilă și cooperarea în sectorul nuclear.

El a adăugat că, dacă nu reușește să obțină un acord de liber schimb cu UE, atunci comerțul bilateral al Regatului Unit cu statele UE s-ar putea face în baza acordului de retragere semnat anul trecut sau în baza unui tratat asemănător celui pe care blocul comunitar îl negociază cu Australia, mai transmite Agerpres.

„Ni s-a spus adesea că trebuie să alegem între un acces deplin pe piața UE, acceptând normele și instanțele ei, după modelul Norvegiei, sau un tratat ambițios de liber schimb care deschide piețele și evită toată panoplia de reglementări comunitare, după exemplul Canadei”, a explicat șeful executivului de la Londra.

„Am ales: dorim un tratat de liber schimb similar celui (încheiat de UE) cu Canada, dar, în situația improbabilă în care nu vom reuși, atunci comerțul nostru va trebui să se bazeze pe actualul acord de retragere din UE”, a precizat Johnson.

În opinia sa, aceasta nu înseamnă o alegere între „un acord sau fără acord” la finalul perioadei de tranziție post-Brexit (31 decembrie 2020), ci o relație comercială cu UE comparabilă celei pe care blocul comunitar o are cu Canada „sau mai degrabă cu Australia”.

Premierul britanic a mai menționat că încheierea unui acord cu UE până la sfârșitul acestui an este o „certitudine absolută”, respingând astfel din nou o eventuală prelungire a perioadei de tranziție post-Brexit, sugerată de oficiali europeni și în care Regatul Unit continuă să aplice normele comunitare. „Regatul Unit părăsește piața unică și uniunea vamală la sfârșitul acestui an și mediul de afaceri trebuie să se pregătească pentru această realitate”, a insistat el.