Premierul britanic Boris Johnson și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează dă discute la telefon duminică, la miezul zilei, pentru o concluzie asupra negocierilor comerciale post-Brexit.

Duminica este data limită fixată de Regatul Unit și UE pentru a decide cu privire la rezultatul negocierilor comerciale și a anunța un eșec sau o nouă prelungire a acestora, notează presa internațională citată de Agerpres.

În ultima zi, discuțiile între cele două părți au început la Bruxelles la ora locală 09:00, în condițiile în care oficialii nu au arătat prea mult optimism. 

Boris Johnson a spus că e puțin probabil ca Marea Britanie și Uniunea Europeană să ajungă la o înțelegere, în timp ce Ursula von der Leyen a precizat că no-deal (niciun acord) este cel mai probabil final al discuțiilor „dificile”, notează News.ro.

Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piața unică și Uniunea Vamală ale UE la 31 decembrie. În cazul absenței unui acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniți din tarife și cote, viitoarea relație comercială dintre UE și Marea Britanie va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizației Mondiale a Comerțului.