Un nou Summit în Franța pe tema Ucrainei. De data aceasta participă și România

Reuniunea de la Paris de luni, la care România a fost absentă, a fost inițiată de președintele Franței, Emmanuel Macron, într-un format cunoscut ca Weimar Plus.
La reuniune au fost președintele Consiliului European, președinta Comisiei Europene, secretarul general al NATO și un număr de șefi de stat și de guvern ai țărilor din Europa care sunt sprijinitori majori ai Ucrainei.
România, în calitatea sa dublă - vecinul european cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina și țară care a oferit constant și de la început un sprijin multidimensional, umanitar, economic și militar țării vecine, are un interes direct în continuarea susținerii colective europene și euro-atlantice pentru Ucraina, că răspuns la războiul brutal și ilegal de agesiune din partea Federației Ruse. Acest lucru a fost transmis clar participanților, în primul rând președintelui Franței, Emmanuel Macron, prin demersuri diplomatice, a transmis, marți seară, Ministerul de Externe.
Totodată, România a fost reprezentată la reuniune prin intermediul Poloniei, care asigura președinția rotativă a Uniunii Europene. Formate regionale cum sunt și cele propuse și animate de România, de exemplu B9 sau Inițiativa celor 3 Mări, sunt o practică comună. România a fost informată asupra conținutului discuției. Urmează noi reuniuni la care România va participa.
Potrivit unor surse politice, la noua reuniune România va fi reprezentată de președintele interimar, Ilie Bolojan.
Comentarii