Ungaria se va opune prin veto aderării Bulgariei la spațiul Schengen dacă guvernul de la Sofia nu abrogă noua taxă pe tranzitul gazului rusesc, a transmis sâmbătă Ministerul de Externe ungar.

Într-un comunicat ce-l menționează pe ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, acesta precizează că a transmis clar guvernului de la Sofia că Budapesta va bloca prin veto aderarea Bulgariei la spațiul Schengen dacă respectiva taxă percepută asupra principalei surse de aprovizionare cu gaz a Ungariei rămâne în vigoare, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

"Dacă ei pun în pericol pentru mult timp securitatea aprovizionării Ungariei cu energie, atunci noi vom opune veto intării lor în Schengen", a avertizat șeful diplomației ungare.

Noul guvern bulgar condus de premierul pro-occidental Nikolai Denkov a impus în luna octombrie o taxă de 20 de leva (10 euro) pe fiecare megawatt oră de gaz rusesc, pentru a diminua veniturile Rusiei în contextul războiului din Ucraina, deși nu a existat la nivelul UE vreo decizie pentru impunerea unei asemenea taxe.

Ungaria consideră această nouă taxă ilegală și nejustificată și a cerut Comisiei Europene să inițieze o investigație împotriva Bulgariei, ceea ce nu s-a întâmplat. Serbia și Macedonia de Nord au protestat la rândul lor față de impunerea acestei taxe de către Bulgaria.

Pe de altă parte, Olanda a anunțat vineri că Bulgaria a îndeplinit condițiile pentru a adera la spațiul Schengen, consolidându-și frontierele și lupta contra imigrației clandestine, transmite AFP.

Guvernul olandez ''a ajuns la concluzia că Bulgaria îndeplinește condițiile fixate pentru a adera la spațiul Schengen'' și (Olanda) poate așadar ''accepta o decizie care să conducă la integrarea deplină a Bulgariei în Schengen'', a afirmat secretarul de stat olandez pentru migrație, Eric van der Burg.

Anterior vineri seară, Ministerul Justiției olandez, citat de agenția de presă ANP, anunțase că Olanda este de acord cu intrarea Bulgariei în spațiul Schengen.