Cercetătorii Universității din Oslo au elaborat un raport de evaluare a libertății academice în toate cele 27 de țări membre ale UE, iar potrivit constatărilor, situația cea mai gravă este în Ungaria, informează Népszava.

În cadrul studiului realizat la solicitarea Parlamentului European, cercetătorii Universității din Oslo subliniază: Deși libertatea academică este amenințată în toate țările Uniunii Europene, Ungaria este singura țară unde această libertate este încălcată structural. 

În opinia specialiștilor norvegieni, discursul privind situația din Ungaria se concentrează în principal asupra cazurilor individuale de implicare directă a Guvernului, fără a acorda o atenție egală deteriorării generale și punerii în pericol a libertății academice. Transferarea forțată a Universității Central Europene (CEU) la Viena, eliminarea studiilor de gen, privatizarea Universității de Teatru și Film sunt toate legate de schimbări legislative și de management care provoacă îngrijorare. 

Printre reformele frecvente și radicale care afectează învățământul superior, multe au avut un efect negativ asupra situației libertății academice, a limitat, de exemplu, autonomia instituțională, autoguvernarea și rolul comunității academice în păstrarea libertății academice. Toate acestea sunt agravate de faptul că climatul politic descurajează adesea oamenii de știință să cerceteze sau să exprime opinii care contrazic narațiunea Guvernului. Autocenzura și evitarea anumitor subiecte sunt generale în rândul cadrelor universitare, susțin autorii studiului, care se referă la un sondaj de opinie efectuat în Ungaria. Creșterea dependenței și a vulnerabilității i-a făcut pe oamenii de știință să fie precauți, mai ales că unele cercetări sunt însoțite de o campanie de discreditare a mass-mediei guvernamentale. 

Studiul amintește și de o listă publicată de ziarul maghiar "Figyelő", în care erau acuzați academicienii pentru că ar fi susținut rețeaua lui George Soros. Studiul mai menționează că în Ungaria, în general, a devenit mai dificil să se obțină datele necesare cercetării din sectoarele controlate de Guvern, cum ar fi sănătatea sau penitenciarul. Autorii studiului consideră drept îngrijorătoare și schimbarea funcționării universităților, în urma căreia instituțiile din învățământ superior devin complet dependente de fundațiile cu caracter de interes public în ceea ce privește autonomia instituțională, autoguvernarea, condițiile de muncă și financiare. Deși aceste schimbări nu limitează libertatea academică pe hârtie, consiliile de administrație ale universităților asigură prin membri partidului de guvernământ ai acestora prevalarea intereselor Guvernului în comunitatea didactică. 

Cercetătorii Universității din Oslo au elaborat un raport de evaluare în toate cele 27 de țări membre ale UE. Potrivit constatărilor, situația cea mai gravă este în Ungaria, dar libertatea academică este amenințată și în alte state membre ale UE, de intervenții guvernamentale, politice sau de implicații ale sectorului privat.

Sursa: RADOR