Ungaria își va majora ținta de deficit pentru 2026 din cauza unor indicatori economici sub așteptări
Din cauza creșterii mai scăzute a PIB-ului și a inflației mai mari, Ministerul Economiei Naționale anticipează deja un deficit bugetar de 5% pentru 2025 și anul viitor. Ministerul propune Guvernului să majoreze semnificativ taxa pentru bănci.
Din cauza traiectoriei macroeconomice mai slabe decât cele planificate (creștere mai mică a PIB-ului și inflație mai mare) și a noilor măsuri de politică economică, Guvernul majorează ținta de deficit bugetar pentru acest an și anul viitor la 5%, a dezvăluit Márton Nagy într-o discuție neoficială, relatează Portfolio, citat de „Nepszava” (Ungaria).
Potrivit ministrului economiei, Guvernul poate atinge obiectivul de deficit de 5% anul viitor prin blocarea completă încă de acum a rezervei generale de 192 de miliarde de forinți și prin dublarea veniturilor bugetare din impozitul pe profitul suplimentar al băncilor și întreprinderilor financiare față de planurile inițiale. Cu alte cuvinte, în loc de 185 de miliarde de forinți planificați anterior, ar urma să colecteze 370 de miliarde de forinți din impozitul pe profitul suplimentar al băncilor în 2026, scrie Portfolio.
Ministrul a subliniat că aceasta este deocamdată o propunere din partea Ministerului Economiei Naționale, Guvernul nu a luat încă nicio decizie în această privință, dar a detaliat ratele și noile reguli care ar duce la dublarea sarcinii bancare. Din discuția amintită a mai rezultat că băncile și întreprinderile financiare în cauză nu erau la curent cu acest nou plan de creștere a taxelor.
Márton Nagy a vorbit și despre intenția Guvernului ca, la începutul anului viitor, pensionarii să primească o tranșă săptămânală din cea de-a 14-a pensie lunară.
Potrivit ministrului, deficitul raportat la PIB va stagna timp de trei ani (2024-2025-2026), la fel ca și datoria publică (la 73,5%). Aceasta înseamnă că anul viitor deficitul fluxului de numerar va crește cu 1.227 miliarde de forinți, ajungând la 5.445 miliarde de forinți, față de planurile inițiale, și această nevoie suplimentară de finanțare va fi acoperită de Guvern probabil prin emiterea de obligațiuni în valută la începutul anului 2026.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii