Uniunea Europeană încearcă să-și reducă dependența militară pe termen lung de SUA
Uniunea Europeană va garanta un „parteneriat transatlantic puternic” în domeniul apărării, a declarat luni un înalt oficial al Comisiei Europene, însă dependența de furnizorii străini va trebui abordată în mod inevitabil pe termen lung.
Noua Comisie Europeană se așteaptă la continuarea cooperării și dialogului cu viitoarea administrație Trump, în special în domeniul securității și apărării, dar cu un accent clar pe reducerea dependenței blocului pe termen lung, a declarat marți primul comisar pentru apărare și spațiu al blocului, Andrius Kubilius, scrie „Euronews”.
„Dacă adversarii autoritari [Rusia, Iran, Coreea de Nord și China - n.a.] se unesc democrațiile ar trebui de asemenea să se unească”, a spus Andrius Kubilius (foto, stânga) în timpul unui eveniment organizat în Parlamentul European de Camera de Comerț Americană pe lângă UE.
Fostul prim-ministru lituanian a menționat necesitatea unei revizuiri „Big Bang” a industriei europene de apărare, atât pe termen scurt, pentru care furnizorii din afara UE, precum SUA, vor juca un rol-cheie, cât și pe termen lung, unde sectorul va solicita garanții înainte de a-și spori în continuare capacitățile, investițiile și independența față de furnizorii străini. Între februarie 2022 și jumătatea anului 2023, 75% din comenzile noi anunțate public pentru sectorul de apărare al UE au provenit din afara Europei, potrivit Industriei europene aerospațiale, de securitate și apărare (ASD).
Executivul UE recunoaște dependența industriei de apărare ca fiind o problemă și se angajează să asigure un „parteneriat transatlantic puternic” în domeniul apărării, a declarat Guillaume de La Brosse, șeful unității de politică industrială în domeniul apărării (ASD), adăugând că dezechilibrul va trebui în cele din urmă să fie corectat. „Ceea ce trebuie să facem cu adevărat este să ne reducem dependențele pe termen lung. Acesta este modul în care putem justifica contribuabililor noștri faptul că investim masiv în apărare”, a susținut de Guillaume de la Brosse.
Pe termen scurt, însă statele membre din cadrul Consiliului Europei sunt încă divizate cu privire la cât de stricte ar trebui să fie condițiile pentru ca țările terțe să poată accesa noi fonduri UE, țări precum Polonia și Țările de Jos dorind să introducă o mai mare flexibilitate pentru ca societățile străine din domeniul apărării să poată accesa fonduri UE. Delegațiile UE negociază în prezent pentru a solicita proiectelor din domeniul apărării ca cel puțin 65% din componentele lor să provină din interiorul blocului comunitar pentru a primi finanțare din Programul european pentru industria de apărare (EDIP) propus, în valoare de 1,5 miliarde de euro.
Președinția ungară rotativă a UE este hotărâtă să ajungă la un acord cu privire la EDIP până la sfârșitul anului, iar ambasadorii vor discuta din nou dosarul miercuri, a declarat pentru Euronews un diplomat UE de rang înalt.
În ciuda tensiunilor dintre statele membre cu privire la criteriile de eligibilitate ale programului, înaltul oficial UE a fost ferm convins că Comisia Europeană nu promovează o atitudine protecționistă. „Nu construim fortăreața Europa. Nu influențăm politicile de achiziții ale statelor membre. Statele membre sunt în continuare libere să achiziționeze în modul în care doresc”, a declarat Guillaume de la Brosse.
La sfârșitul lunii septembrie, 28 de companii europene din domeniul apărării, printre care Leonardo, SAAB, Airbus, Rheinmetall și Indra, au trimis un document de poziție statelor membre, solicitând ca sprijinul financiar al UE să fie direcționat către sectorul național. Semnatarii doreau ca finanțarea să fie limitată la produsele în care cel puțin 65% provin din interiorul blocului comunitar, însă companiile franceze au insistat pentru o cifră de până la 80%. „Această abordare nu ar împiedica statele membre să se aprovizioneze de la furnizori din afara UE sau să coopereze cu alți parteneri europeni neasociați, precum Marea Britanie, în afara cadrului acestui instrument finanțat de UE”, au adăugat semnatarii.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii