Ursula von der Leyen: Aici, prietenii lui Putin încearcă să rescrie istoria și să deturneze viitorul

Președinte Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi, în ultima zi a Congresului PPE de la București, că "prietenii lui Putin încearcă să rescrie istoria și să deturneze viitorul" Uniunii Europene chiar de aici, din Europa.
"Noi credem în demnitatea fiecărui om și acesta este și crezul meu în calitate de creștin-democrată. Asta este ceea ce suntem și pentru ceea ce vom lupta în alegeri. Lumea este la fel de periculoasă cum a fost de generații. Agresiunea Rusiei a încercat să șteargă Ucraina de pe fața pământului. Războiul a intrat acum în cel de-al treilea an și este mai intens ca niciodată. Vedem potența și pericolul dictatorilor: războiul din Gaza, destabilizarea Orientului Mijlociu, vedem China și pe alții cu o competiție economică agresivă", a spus Ursula von der Leyen în discursul susținut la Romexpo.
Șefa Comisiei Europene a mai declarat că aici, acasă, "prietenii lui Putin încearcă să rescrie istoria și să deturneze viitorul" Europei.
"Ei răspândesc ură din spatele tastaturilor. (...) Pacea și unitatea Europei este pusă la încercare cum nu a mai fost niciodată de populiști, naționaliști și de demagogi, fie că sunt din extrema-dreaptă sau extrema-stângă. (...) Poate au nume diferite, dar scopurile lor sunt aceleași: vor să ne calce în picioare valorile și să ne distrugă Europa", a continuat Von der Leyen.
Acesta a mai punctat că PPE va fi partidul care va oferi "Uniunea Apărării", afirmând că acesta este motivul pentru care "e nevoie să desemnăm un Comisar european pentru Apărare în viitorul mandat al Comisiei Europene".
Comentarii