Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut că responsabilii politici au subestimat cu totul amploarea pericolului reprezentat de pandemia cu noul coronavirus.

„Cred că noi toți, care nu suntem experți, am subestimat la început coronavirusul. Dar între timp a devenit clar că este vorba despre un virus care ne va lua mult timp'', a spus von der Leyen, într-uun interviu publicat miercuri de cotidianul german Bild, scrie Agerpres.

„Am înțeles că toate aceste măsuri, care păreau drastice în urmă cu două sau trei săptămâni, trebuie luate acum”, a adăugat șefa Comisiei, amintind că Europa este „în acest moment epicentrul crizei''.

Dar von der Leyen respinge termenul de „război” împotriva virusului, folosit săptămâna aceasta de președintele Franței, Emmanuel Macron. „Personal, nu aș folosi termenul de război, dar înțeleg motivația președintelui francez, deoarece coronavirusul este un adversar îngrijorător”, a continuat șefa Executivului UE.