Președinta CE a susținut miercuri discursul despre starea Uniunii Europene în plenul Parlamentul European, la Strasbourg. La plenara a participat și soția președintelui ucrainean.

UPDATE

”Ne amintim cu toții de acea dimineață fatidică de la sfârșitul lunii februarie. Europenii s-au trezit, pretutindeni pe teritoriul Uniunii noastre, și au privit îngroziți ceea ce se întâmpla. Zguduiți să vadă fața hâdă și neînduplecată a răului ieșind din nou la suprafață. Bântuiți de sunetele sirenelor și de brutalitatea implacabilă a războiului. Însă, încă din acel moment, un întreg continent a acționat ca un singur om, dând dovadă de solidaritate”.

”La punctele de trecere a frontierei, unde refugiații au primit adăpost. Pe străzile noastre, care s-au umplut de steaguri ucrainene. În sălile de clasă, unde copiii ucraineni și-au făcut prieteni noi. Încă din acel moment, europenii nu s-au ascuns și nu au ezitat. Au avut curajul să facă ceea ce se cuvine”.

”Acum cincisprezece ani, în timpul crizei financiare, am avut nevoie de ani de zile pentru a găsi soluții durabile. Un deceniu mai târziu, când ne-a lovit pandemia, ne-au trebuit doar câteva săptămâni. Anul acesta însă, de îndată ce trupele rusești au trecut frontiera în Ucraina, răspunsul nostru a fost unul unit, hotărât și imediat”.


Ursula von der Leyen a susținut că există o forță interioară a Europei, o forță de care vom avea nevoie din plin în lunile următoare, care nu vor fi ușoare: ”Nu vor fi ușoare nici pentru familiile care se căznesc să facă față cheltuielilor de fiecare zi, nici pentru întreprinderi, care trebuie să facă alegeri dificile cu privire la viitorul lor. Aș dori să fiu foarte clară în această privință: miza este uriașă. Nu numai pentru Ucraina, ci și pentru întreaga Europă și pentru întreaga lume. Iar tăria noastră va fi pusă la încercare. De către cei care doresc să exploateze orice fel de disensiuni dintre noi. Acesta nu este doar războiul Rusiei împotriva Ucrainei, este un război îndreptat împotriva sistemelor noastre energetice, a economiei noastre, a valorilor noastre și a viitorului nostru. Este războiul autocrației împotriva democrației. Și afirm aici în fața dumneavoastră, cu convingere, că, grație curajului și solidarității noastre, Putin va fi înfrânt, iar Europa va ieși învingătoare”. 

”Dragă Olena, a fost nevoie de un curaj imens pentru a rezista cruzimii lui Putin. Dar ați găsit acest curaj. Și ați construit astfel o națiune de eroi. Astăzi, Ucraina este într-o poziție de forță pentru că o țară întreagă a luptat pentru a se apăra, stradă cu stradă, casă cu casă. Ucraina este într-o poziție de forță pentru că oameni precum soțul dumneavoastră, președintele Zelenski, au rămas la Kiev pentru a conduce rezistența – împreună cu dumneavoastră și copiii dumneavoastră, dragă primă doamnă. Ați insuflat curaj întregii națiuni. Și am văzut în ultimele zile faptul că curajul ucrainenilor a dat rezultate. Ați făcut auzită vocea poporului dumneavoastră pe scena mondială. Și ne-ați dat nouă tuturor speranță”.

Von der Leyen a dat asigurări că solidaritatea Europei cu Ucraina va rămâne ”de nezdruncinat”. 

Totodată, ea a susținut că sancțiunile asupre au avut efect:

”Sectorul financiar al Rusiei este în agonie. Am tăiat accesul pe piețele internaționale pentru trei sferturi din băncile Rusiei. Aproape o mie de companii internaționale au părăsit țara. Producția de autoturisme a scăzut cu trei sferturi față de anul trecut. Aeroflot ține avioanele la sol pentru că nu mai există piese de schimb. Armata rusă ia cipuri de la mașinile de spălat vase și de la frigidere pentru a-și repara echipamentul militar pentru că nu mai are semiconductori. Industria rusă e la pământ. Din cauza acțiunilor Kremlinului, economia Rusiei este acum pe cale să treacă în uitare. Acesta este prețul pentru dâra de moarte și distrugere lăsată în urmă de războiul lui Putin. Și vreau să clarific aici un fapt – sancțiunile vor fi menținute”.

Până în prezent, Echipa Europa a furnizat Ucraine asistență financiară în valoare de peste 19 miliarde de euro, pe lângă sprijinul militar. 

”Va fi nevoie de resurse masive pentru reconstrucția Ucrainei. Bombardamentele rusești au provocat, de exemplu, daune sau distrugeri masive în peste 70 de școli. Jumătate de milion de copii ucraineni au început noul an școlar în Uniunea Europeană. Dar sunt atâția alții în Ucraina care pur și simplu nu au săli de clasă în care să învețe. Prin urmare, doresc să anunț astăzi că vom colabora cu prima doamnă pentru a sprijini reconstrucția școlilor ucrainene distruse. Iată de ce vom furniza 100 de milioane de euro”.  

Ce urmează în relația UE-Ucraina

În luna martie, Ucraina a fost conectată, în doar două săptămâni, la rețeaua europeană de energie electrică, realizare care era planificată inițial pentru 2024. În prezent, Ucraina exportă energie electrică în Europa: ”Doresc să extind considerabil aceste schimburi comerciale reciproc avantajoase. Am suspendat deja taxele la import pentru exporturile ucrainene către UE”. 

Ucraina va fi integrată în spațiul european de servicii de roaming gratuite.  

Comisia Europeană va colabora cu Ucraina pentru a asigura accesul fără probleme al acesteia la piața unică.

Ursula von de Leyen a anunțat că se duce astăzi la Kiev, ”pentru a discuta în detaliu despre toate aceste lucruri cu președintele Zelenski”.

Esticii știau cine-i Putin

Ar fi trebuit să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin, a recunoscut șefa CE:

”Ar fi trebuit să o ascultăm pe Anna Politkovskaya și pe toți jurnaliștii ruși care au scos la lumina zilei crimele și au plătit pentru acest lucru prețul suprem. Ar fi trebuit să îi ascultăm pe prietenii noștri din Ucraina, Moldova, Georgia și vocile din opoziție din Belarus. Ar fi trebuit să ascultăm vocile din interiorul Uniunii noastre – din Polonia, din țările baltice și din toate țările din Europa Centrală și de Est. Toate aceste voci ne spun de ani de zile că Putin nu se va opri. Și au acționat în consecință. Prietenii noștri din țările baltice au depus eforturi uriașe pentru a pune capăt dependenței lor de Rusia. Au investit în energia din surse regenerabile, în terminale GNL și în conducte de interconectare.Toate acestea au fost înfăptuite cu costuri ridicate, însă dependența de combustibilii fosili din Rusia are un preț mult mai mare. Trebuie să ne debarasăm de această dependență în întreaga Europă”.

Profit de pe urma războiului

Reducând cererea în orele de vârf, resursele de energie disponibile vor dura mai mult timp, iar prețurile vor scădea, susține von der Leyen, vorbind de măsuri pentru ca statele membre să își reducă consumul total de energie electrică. 

Totodată, CE propunee un plafon pentru profiturile întreprinderilor care produc energie electrică cu un cost scăzut: ”Aceste întreprinderi realizează un profit pe care nu l-au anticipat niciodată, la care nici măcar nu au visat. În economia noastră socială de piață, să obții profit e un lucru bun. Însă, în aceste momente, nu este corect să se obțină profituri record extraordinare de pe urma războiului și pe spatele consumatorilor. Trăim vremuri în care profiturile trebuie împărțite și direcționate către cei care au cea mai mare nevoie de ele”. 

Executivul european va mobiliza peste 140 de miliarde de euro către statele membre, cu scopul de a atenua direct impactul acestei situații. 

Și marile companii din sectorul petrolului, gazelor și cărbunelui înregistrează și ele profituri uriașe, astfel că trebuie să contribuie și ele, în mod echitabil, să plătească o contribuție de criză. 

Trebuie depuse eforturi pentru a reduce prețurile gazelor. 

Trebuie să asigurăm securitatea aprovizionării și, în același timp, să asigurăm competitivitatea europeană în lume. 

CE și statele membre vor veni cu un set de măsuri care vor ține seama de natura specifică a relației cu furnizorii – și cu cei care nu sunt fiabili, cum ar fi Rusia, și cu cei care sunt prieteni de încredere, cum ar fi Norvegia: ”Am convenit cu prim-ministrul Store să instituim un grup operativ în acest sens, iar echipele au început deja să lucreze la acest proiect”. 

În octombrie vor fi aduce modificări cadrului temporar privind ajutoarele de stat pentru a permite furnizarea de garanții de stat, veghind, totodată, la menținerea unor condiții de concurență echitabile.

LIVE TEXT:

- Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eșua

- Dragă Olena, a fost nevoie de un curaj imens pentru a rezista cruzimii lui Putin, dar ați reușit. Ucraina este puternică pentru că oameni ca soțul tău au rămas în Kiev și au condus rezistența, împreună cu dvs și cu copiii dvs. Ați insuflat curaj întregii națiuni.

- urmare a sancțiunilor fără precedent împotriva Moscovei, sectorul financiar al Rusiei este în pragul morții

- ar fi trebuit să ascultăm vocile din interiorul Uniunii - Polonia, statele baltice, care ne-au spus de ani de zile că Putin nu se va opri

- e vremea să oferim acces Ucrainei în zona de roaming gratuit a UE

- europenii fac față provocărilor aduse de un război pe care nu l-au dorit, se adaptează noilor realități

- venim cu măsuri pentru ca statele membre să-și reducă consumul de electricitate, trebuie să ajutăm europenii care au nevoie de ajutor, de aceea vom taxa companiile care produc electricitate la costuri reduse și au profituri uriașe. În aceste vremuri, profiturile trebuie împărțite cu cei care au cea mai mare nevoie de ele. Sunt măsuri temporare de urgență.

- împreună cu statele membre vom căuta măsuri pentru ca gazul să vină în continuare în UE, dar și să scădem prețul pentru a ne menține competitivitatea. 

- în prezent, piața electricității nu mai e în slujba consumatorilor.

- în urmă cu 15 ani, în timpul crizei financiare ne-a luat ani de zile să ajungem la soluții, acum, răspunsul nostru a fost unul unit, hotărât și imediat.

- schimbările necesare au început deja, hidrogenul poate schimba în mod radical situația în Europa, trebuie să creăm o piață nouă a hidrogenului, am văzut anul acesta importanța Pactului Verde European.

- vom pleda pentru o agendă a naturii la nivel mondial, nicio țară nu poate combate schimbările climatice de una singură. 

- există o lipsă de personal pentru companiile noastre, avem prea puține asistente medicale, ingineri, trebuie să investim mai mult în educație, avem mai multă nevoie de profesioniști bine pregătiți din afara UE, trebuie să facem Europa mai atractivă pentru astfel de profesioniști.

- avem nevoie de litiu și de alte metale rare, din păcate o singură țară controlează industria de prelucrare, trebuie să evităm o dependență asemănătoare cu cea în care ne aflăm acum. De accea anunț astăzi o lege europeană privind materiile prime esențiale. Știm că această abordare poate funcționa. În urmă cu cinci ani, Europa a lansat Alianța pentru baterii. Și, în curând, două treimi din bateriile de care avem nevoie vor fi produse în Europa. Anul trecut am anunțat Legea europeană privind cipurile. Prima afabrică de cipuri va începe să funcționeze în următoarele luni.

- trebuie să regândim politica externă, să extindem alianțele cu prietenii care gândesc la fel

- către Ucraina, R. Moldova și Georgia: Sunteți parte a familiei europene

- mai multe entități străine finanțează organizații care subminează valorile noastre, trebuie să luptăm pentru democrațiile noastre.

- statul de drept: vom continua să apărăm independența judiciară și să protejăm bugetul european prin intermediul mecanismului de condiționalitate, trebuie să eradicăm corupția, vom întări legislația. Vom include corupția în mecanismul privind drepturile omului.

- se spune că democrația nu mai e la modă. Este, dar trebuie updatată pentru a îmbunătăți viețile oamenilor. Vă veți aminti aceste cuvinte.