Vicepremierul bulgar Maria Gabriel a declarat, comentând apelul al Parlamentului European pentru admiterea Bulgariei și României în Schengen până la sfârșitul acestui an, că „nu ar trebui să abordăm situația cu un optimism excesiv”, notează Dnevnik.

Vicepremierul bulgar și ministru al afacerilor externe, Maria Gabriel, a comentat votul de din 12 iulie privind un nou apel al Parlamentului European (PE) pentru admiterea Bulgariei și României în Schengen până la sfârșitul acestui an, că „nu ar trebui să abordăm situația cu un optimism excesiv” și că este important ca Bulgaria să rămână activă pe acest subiect. Potrivit spuselor sale, Bulgaria ar trebui să continue discuțiile cu Olanda și Austria.

„Cunoscându-i pe partenerii europeni, cunoscând situația politică internă în particular din cele două țări ce și-au exprimat considerațiile împotriva aderării Bulgariei, ca să mă exprim diplomatic, noi trebuie să continuăm să vorbim cu rezultate, cu fapte și să fim parte din problema globală a migrației, ", a subliniat ea.

Maria Gabriel a mulțumit PE, care „de-a lungul anilor a rămas consecvent în a apăra dreptul de a fi membru al Bulgariei și României pe baza unor criterii îndeplinite”. Potrivit acesteia, primul pas pozitiv în legătură cu aderarea la Schengen este propunerea Comisiei Europene de a pune capăt Mecanismului de Cooperare și Verificare. Țările de Jos au condiționat statutul de stat membru Schengen de Mecanism, care este legat de reformele din sistemul de justiție. „Nu știm dacă Mark Rutte va fi principalul nostru interlocutor, de aceea subiectul Schengen este primul la fiecare dintre niveluri”, a punctat Gabriel.

Despre politica cu privire la Ucraina 

Ea a comentat și despre summitul NATO de la Vilnius și a arătat că Ucraina luptă cu agresorul rus, luptă pentru securitatea europeană. "Trimitem un semnal foarte puternic că Ucraina este mai mult decât un partener pentru noi. Prin urmare, este foarte important să continuăm cu toții împreună cu un sprijin cuprinzător", a adăugat ea.

Întrebată în ce stadiu se află procedura de alegere a unui ambasador al Bulgariei în Ucraina, Maria Gabriel a răspuns că în această etapă procedura este deschisă și că nu mai are de împărtășit alte informații pe această temă.

Ca răspuns la o întrebare dacă Bulgaria urmează două politici externe privind Ucraina, ea a asigurat că Bulgaria și-a exprimat foarte clar poziția. „Să spunem în mod realist că Bulgaria sprijină Ucraina de la bun început - nu este doar cu arme, este și umanitar, sprijinul este cuprinzător”, a remarcat ea și a subliniat că prioritatea guvernului este sprijinirea țării atacate de Rusia. 

Despre numiri de personal 

În ceea ce privește numirile de personal, ea a menționat că în câteva zile vor fi progrese în numirea guvernatorilor regionali. "Lucrăm în echipă cu Nikolai Denkov. Să avem în vedere că guvernarea rotativă nu presupune o distribuție pe cote a posturilor. Căutăm oameni cu calități și expertiză care să se unească. Anunțăm în mod clar că grăbim treptat ritmul", a asigurat vicepremierul bulgar. După modelul Denkov, a subliniat că GERB nu împarte oamenii cu funcții importante în stat în „ai noștri” și „ai voștri”. "Liderii trebuie să vorbească. Înaintăm pas cu pas pentru a avea un dialog, aceasta este calea corectă. Avem nevoie de lideri, grupurile parlamentare să discute și să caute consens", a mai comentat Gabriel.

Sursa: RADOR