Vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență, Věra Jourová, a făcut luni o vizită în România și a avut întâlniri atât cu președintele Klaus Iohannis și cu șefii instituțiilor din sistemul judiciar.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiției la finalul vizitei, tema principală de discuție cu șefii CSM, Parchetului General, DNA și DIICOT a constituit-o realizarea unui sistem de justiție bun pentru cetățean, acesta fiind interesul comun al României și al Comisiei Europene.

Ministra Justiției i-a acesteia pentru parteneriatul constant și a asigurat-o că sistemul de justiție din România este unul de "încredere, robust, ca sistemul de justiție din orice alt stat din Uniunea Europeană".

Gorghiu a declarat că "închiderea MCV a însemnat un moment cheie, un obiectiv strategic bifat de România. De asemenea, adoptarea legilor justiției a fost un punct esențial pentru sistemul de justiție din România".

"Vom continua să modernizăm și să îmbunătățim sistemul judiciar. Suntem atenți să facem progrese, în continuare, de substanță, solide. Suntem atenți să adoptăm legislație predictibilă, să avem o activitate a DNA susținută, o activitate a DIICOT pe temele importante, de la trafic de droguri la trafic de persoane", a mai spus Alina Gorghiu.

’Pe agenda de discuții cu vicepreședinta Comisiei Europene s-au aflat și recomandările din Raportul privind Statul de Drept, legea pensiilor de serviciu, dar și măsurile pentru asigurarea adecvată a resursei umane, având în vedere că, în martie anul viitor, vor fi în jur de 600 de noi magistrați în sistem, ca urmare a promovării examenului INM și a examenului de admitere în magistratură pe baza vechimii de 5 ani.

Teme europene importante au fost, de asemenea, pe agendă (directiva privind combaterea violenței împotriva femeilor, Media Freedom Act, directiva privind protejarea jurnaliștilor și a activiștilor privind drepturilor omului – directiva Anti-SLAPP, propunerile de măsuri pentru digitalizare, inteligență artificială și combaterea infracțiunilor din mediul online, precum pornografia infantilă și hate speech).

Vicepreședinta Comisiei Europene a mulțumit pentru maniera în care România a susținut tragerea la răspundere a Federației Ruse în contextul războiului din Ucraina.

Întâlnirea cu Iohannis, descrisă în puține cuvinte

Luni, de la ora 14:00, Věra Jourová a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.

Printr-un scurt mesaj pe Facebook, Administrația Prezidențială l-a citat pe președinte: "Am avut astăzi, la București, o discuție excelentă cu Vicepreședinta Comisiei Europene, Věra Jourová, despre statul de drept și reformele din justiție, aderarea României la Schengen, sprijinul pentru Ucraina, situația din Orientul Mijlociu. I-am mulțumit Vicepreședintei Jourová pentru sprijinul său neprețuit și constant pentru România".

+++

Și premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu vicepreședinta CE.

"Am avut o discuție foarte constructivă cu vicepreședinta Comisiei Europene, Věra Jourová, despre statul de drept, combaterea dezinformării și tranziția digitală. I-am mulțumit pentru sprijinul ei în procesul de aderare al României la spațiul Schengen”, a scris Ciolacu pe platforma X.