Viktor Orbán a acordat recent un interviu ziarului german Die Welt. Premierul ungar a fost întrebat despre vizita sa în Rusia și despre relațiile sale cu Vladimir Putin, scrie ziarul ungar Mandiner, citat de "Magyar Hirlap".

"Argumentul politicienilor Uniunii Europene, conform căruia călătoriile ca a mea în Rusia împart Europa și îi arată președintelui rus că UE nu are o poziție unitară, este o abordare primitivă", a declarat Viktor Orbán în interviu.

Referitor la misiunea sa de pace, premierul a menționat: "Sunt cinci actori principali în această situație foarte complicată, dintre care doi i-am întâlnit deja: cu ucraineanul și cu rusul. Restul sunt Statele Unite ale Americii, China și Uniunea Europeană".

Premierul a mai subliniat că "aceasta nu a fost doar o călătorie la Kiev și Moscova". El a atras apoi atenția că "problema este că mulți politicieni europeni își doresc o soluție imediată, 100 la sută, dar o astfel de soluție nu există".

Premierul a spus: drumul către pace începe acolo unde cei care sunt în război, sau aproape de război, vor pacea.China are un plan de pace, în timp ce America are o politică de război, iar Europa copiază poziția americană, a subliniat Viktor Orbán.

Jurnalistul cotidianului Die Welt a vrut să afle, de asemenea, dacă Viktor Orbán a vorbit cu Vladimir Putin despre posibilitatea ca armata rusă să atace un stat membru NATO. Premierul a răspuns: "Nu-mi place să fiu ridicol. Nicio persoană serioasă nu poate pretinde că Rusia intenționează să atace NATO".

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA