Premierul ultranaționalist al Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că Uniunea Europeană se transformă într-un "imperiu" care contravine intereselor națiunilor de pe continentul european, relatează EFE.

"În loc de Europa națiunilor, la Bruxelles se construiește un suprastat. De aceea, democrații care se bazează pe valorile naționale se confruntă astăzi cu cei care construiesc un imperiu", a spus Orban într-un discurs, potrivit agenției MTI.

Potrivit acestuia, construirea unui imperiu european contravine ideii de democrație și că nimeni nu a autorizat astfel de politici.

"Noi ne dorim altceva, noi vrem democrația democrațiilor, bazată pe națiuni", a reiterat premierul.

"Europa nu se va schimba și nu se va îmbunătăți singură, noi suntem cei care trebuie să o facem mai bună, să o reformăm și să o repunem pe o cale care a avut succes la vremea respectivă", a adăugat el, după ce a spus că UE se confruntă în prezent cu o criză la nivel social și economic.

Între altele, Orban a spus că Parlamentul European ar trebui și el reformat, crescând competențele parlamentelor naționale, care ar trebui să aibă dreptul să blocheze procesele legislative dacă ar considera că acestea contravin intereselor țărilor comunității europene.

Parlamentul European a cerut recent Comisiei Europene să activeze mecanismele de condiționare a fondurilor europene în cazul țărilor care încalcă valorile comunitare, fiind vizate în special Ungaria și Polonia.

Cele două țări fac deja obiectul unor proceduri din partea Comisiei, ca urmare a încălcării normelor comunitare și a politicilor lor autoritare, potrivit EFE.