Spre deosebire de Bulgaria, nivelul de pregătire al României nu a fost pus la îndoială de niciun expert.

Vizita cancelarului austriac Karl Nehammer în Bulgaria a însemnat pentru acesta o posibilitate de a amplifica din nou subiectul "protejării frontierelor exterioare". Astfel, guvernul de la Viena a vrut să arate că acolo ar fi nevoie urgentă de "ajutor de dezvoltare". Dar la frontiera aceasta există de fapt de multă vreme un gard, iar situația echipamentului tehnic este la un nivel înalt, comentează Der Standard.

Problema se află în cu totul altă parte: în perioada mandatului fostului premier Boiko Borisov, principalul punct de trecere spre Turcia a fost "privatizat parțial", mafia a subminat structurile de stat, mai ales în ce privește controlarea mijloacelor de trai. În Bulgaria nu funcționează diviziunea violenței, deoarece nu există o justiție independentă, iar partidele urmăresc interese economice. Din acest motiv a făcut și guvernul olandez uz de veto în problema aderării Bulgariei, în schimb se pronunțase explicit pentru cooptarea României.

Președintele bulgar Rumen Radev a inserat cu abilitate vizita lui Nehammer - de Anul Nou se afla la Viena. Însă nu trebuie să se uite că în managementul migrației din Bulgaria există într-adevăr probleme: refugiații întrebați se plâng că autoritățile bulgare sunt deosebit de brutale, se ocupă mult prea puțin de integrarea celor cu drept de azil, iar mulți dintre aceștia iau calea Europei Centrale tocmai pentrucă acesta este și înteresul statului bulgar.

Semnalul emis din partea cancelarului austriac este însă unul curios dintr-un singur motiv: De ce Nehammer nu merge mai întâi la București și nu încearcă să-și refacă relațiile într-adevăr greu deteriorate față de România care este și din punct de vedere economic mai importantă pentru Austria decât Bulgaria?, se întreabă publicația austriacă.

De fapt, România a fost la urma urmei cea care a căzut în mod nedrept victimă veto-ului austriac  față de aderarea la Schengen.

Spre deosebire de Bulgaria, nivelul de pregătire al României nu a fost pus la îndoială de niciun expert, prin România vin doar trei procente din totalul de migranți. De aceea vizita lui Nehammer este privită la București aproape ca o nouă jignire, deoarece Viena pare mai interesată de aderarea Bulgariei.

Unii dintre români presupun că Nehammer preferă Bulgaria, deoarece ambele guverne - cel din Viena și cel din Sofia -  sunt considerate drept "pro-Kremlin" spre deosebire de România care are o atitudine clar pro-occidentală.

Acest lucru pare să sune ca o teorie a conspirației, dar singura explicație constă în ideea că nu se găsește o explicație mai bună pentru atitudinea enigmatică a Austriei. România se simte de două ori trădată. Aderarea sa la Schengen a fost cuplată cu cea a Bulgariei, deoarece nu se prevede crearea unei frontiere exterioare pe Dunăre. Deci, va rămâne "de căruță". Românii își pun speranța în Berlin, care îi susține din rațiuni economice.

Sursa: RADOR