Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat marți noua împărțire a responsabilităților între comisarii Uniunii Europene pentru următorii cinci ani.

Von der Leyen a surprins propunându-le pe Roxana Mînzatu din România și pe Henna Virkkunen din Finlanda pentru funcții de vicepreședinți, oferind, în același timp, trei posturi mai puțin vizibile unor vechi titulari. E vorba de doi veterani ai Comisiei: Maroș Șefcovici din Slovacia și Valdis Dombrovskis din Letonia. Dubravka Șuica din Croația a fost și ea retrogradată.

Alte trei posturi de vicepreședinți circulaseră deja în presa europeană: Teresa Ribera din Spania și Raffaele Fitto din Italia, precum și Stéphane Séjourné din Franța. Cel de-al șaselea vicepreședinte era, de asemenea, cunoscut, după ce guvernele UE au decis ca fosta premieră din Estonia Kaja Kallas să fie șefa diplomației europene. 

În cadrul unei conferințe de presă la Strasbourg, von der Leyen le-a declarat reporterilor că că noua echipă se va concentra pe ”competitivitate în tranziția dublă”.

Cele două priorități ”sunt foarte împletite și transversale” și sunt ”construite în jurul prosperității, securității, democrației”, a spus von der Leyen.

Toate alegerile lui von der Leyen pentru funcția de vicepreședinte executiv – precum și restul portofoliilor – vor trebui aprobate de Parlamentul European.

Fidelă angajamentului ei față de paritatea de gen, von der Leyen a ales în cele din urmă patru femei și doi bărbați pentru posturile de vicepreședinte, care urmează să supravegheze ”clusterele” de politici, lucrând în parteneriat cu comisarii juniori.

Șefa Comisiei a abordat de la început echilibrul de gen în cadrul Executivului European. După săptămâni de negocieri intense, ea a reușit să crească numărul femeilor la 11, adică 40% din comisari, în creștere de la 22% inițial. 

Actuala ministră pentru tranziție ecologică din Spania, Teresa Ribera, și-a asigurat o poziție de vicepreședinte executiv și va fi responsabilă de tranziție ecologică, competiție și competitivitate.

Într-o întorsătură neașteptată, finlandeza Henna Virkkunen, de la Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, urmează să fie responsabilă pentru suveranitatea tehnologică, securitate și democrație.

După cum a scris anterior Euractiv, nominalizarea din partea Italiei Raffaele Fitto (ECR) și-a asigurat un rol de vicepreședinte executiv și un portofoliu axat pe coeziune și reforme.

Fitto se va confrunta acum cu o provocare parlamentară, deoarece opoziția față de numirea sa într-un post superior rămâne puternică din partea diferitelor partide politice din spectru.

”Importanța Italiei se reflectă în portofoliul care a fost acordat țării”, a spus von der Leyen în timpul conferinței de presă.

Un drum lung

Anunțul lui Von der Leyen a fost doar primul pas în procesul comisarilor desemnați către asigurarea posturilor. Însă următorul pas – audierile de confirmare în Parlamentul European – ​​nu poate începe până când nu există toate nominalizările. Deocamdată, rămâne problema nominalizării din partea Sloveniei, Marta Kos.

În primul mandat al Ursulei von der Leyen, o serie de vicepreședinți executivi au gestionat clustere de vicepreședinți și comisari juniori.

Acum, ea a decis să renunțe la această structură de vicepreședinți pe două niveluri, numind șase vicepreședinți care vor coordona mai mulți comisari, în funcție de diverse politici. Cu toate acestea, von der Leyen a reușit să dubleze numărul de vicepreședinți executivi în noul colegiu.

Din structura prezentată nu e clar ce comisar va raporta cărui vicepreședinte executiv.