Moscova, cu sprijnul unor politicieni din R. Moldova, nu a renunțat la intenția de a destabiliza situația din țară, de a organiza o lovitură de stat, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.

Grosu spune că din acest scenariu fac parte și cei 80 de tineri, care ar fi fost transportați organizat de Partidul Șor într-un "sejur" de trei zile în stațiunea Belek din Turcia, unde ar fi fost instruiți pentru provocarea dezordinilor în masă în timpul protestelor.

Președintele Parlamentului s-a arătat convins că protestele puse la cale de așa-zisa "Mișcare pentru Popor" ar fi coordonate cu Moscova.

"Este vorba de un parteneriat între politicieni corupți din Republica Moldova, o grupare criminală sub paravanul Partidului Șor și Kremlin. Ei nu pot accepta că noi am decis să fim parte a lumii civilizate, parte a UE. Nu le plac schimbările care se produc în Republica Moldova. Scopul lor este să scape de justiție, dar noi vom ajunge la condamnări, vor fi confiscate bunurile lor și întorși banii pe care i-au furat. Asta e temerea lor", a declarat Igor Grosu.

El a dat asigurări la Radio Moldova că Serviciul de Informații și de Securitate ( SIS) de la Chișinău știe ce au făcut tinerii în Turcia, așa cum știe și despre banii care urmau să fie aduși din afara țării pentru proteste.

Igor Grosu a subliniat că se confirmă anunțul făcut cu trei săptămâni în urmă de președintele Maia Sandu privind existența unor planuri ale Moscovei privind destabilizarea situației politice din Republica Moldova.

TV8.md a relatat luni că zeci de tineri din Chișinău și din mai multe raioane au fost trimiși în Turcia la antrenamente pentru a provoca eventuale dezordini la protestele organizate de Partidul Șor în centrul Capitalei. Potrivit surselor TV8.md, tinerii s-au întors luni, 6 martie, la Chișinău, după ce au petrecut trei zile într-o stațiune turcească, la un "training" specializat.