Agentul guvernamental al Moldovei la CEDO susţine că autorităţile i-au expulzat pe cei 7 profesori turci de la Liceul „Orizont”, deoarece ei nu au au solicitat „întoarcerea voluntară într-o altă țară decât țara lor de origine”.

Oleg Rotari mai susține că profesorii nu au revendicat faptul că „ar putea fi torturați sau supuși unui tratament inuman în Turcia”, relatează Report.md.

Unul dintre avocații profesorilor turci, Nicolae Frumosu, susține într-un interviu pentru „Ziarul de Gardă” că argumentele Guvernului sunt absurde, deoarece 5 din cei 7 profesori turci expulzați solicitase azil în Republica Moldova „în care au expus pe larg motivele pentru care ei nu doresc să revină în Turcia și caută azil în Republica Moldova”.

La 4 septembrie 2018, Serviciul de Informații și Securitate a recomandat Biroului de Migrație și Azil să refuze acordarea azilului, iar o zi mai târziu, la 5 septembrie, BMA a respins cererile și a expediat deciziile către aplicanți.

La 6 septembrie, invocând faptul că „sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă”, ofițerii SIS i-au ridicat pe profesori și i-a expulzat în Turcia unde au fost încarcerați sub acuzația că ar face parte din gruparea finanțată de Fethullah Gülen, care ar fi organizat tentativa eșuată de lovitura de stat din 2016.

În explicațiie sale, Guvernul de la Chișinău precizează că cetățenii turci aveau dreptul să conteste în judecată refuzul de a li se oferi azil în Republica Moldova. Numai că agentul guvernamental nu spune că hotărârile BMA de a li se refuza oferirea azilului au ajuns la domiciliile profesorilor când aceștia se aflau deja de câteva zile în Turcia, în îchisoare. Deci, au fost lipsiți de posibilitatea de a contesta refuzul în judecată.

La 6 septembrie, 7 reprezentanți ai rețelei „Orizont” au fost expulzați din Moldova după ce, „în prealabil, au fost făcute evaluări minuțioase, iar deciziile luate au avut ca scop asigurarea securității naţionale”, se arată într-un comunicat al SIS, care mai precizează că turcii expulzați sunt „suspectați de legături cu o grupare islamistă despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări”. Unii dintre dascălii turci expulzați lucrau în Moldova de peste 20 de ani.

Unii analiști politici de la Chișinău au pus expulzarea profesorilor turci pe seama unui troc între autoritățile moldovene și președintele turc Recep Tayyip Erdoğan - un semn de mulțumire pentru reparația Președinției de la Chișinău de către Turcia.