Chișinăul va revizui modul de abordare a problemelor în cadrul reglementării conflictului transnistrean pentru a eficientiza procesul de negocieri, susține premierul Valeriu Streleț.

Potrivit Deutsche Welle, Streleț a ales o altă cale decât discuțiile interminabile cu liderii
transnistreni: să discute direct cu Moscova. 
După o pauză de aproape doi ani, Comisia guvernamentală pentru reintegrarea țării, înființată în 2011, s-a întrunit joi pentru a discuta despre evoluția procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană.

Premierul Valeriu Streleț, care a prezidat ședința, a menționat că dezbaterile stagnează.

"Evoluția evenimentelor regionale deschide o nouă platformă pentru o abordare calitativ nouă și pentru măsuri mai energice de soluționare a acestui conflict înghețat. Este un element care ne oprește viteza noastră de integrare europeană, de promovare a reformelor", a spus Streleț, citat de publika.md.

El a spus că își dorește ca negocierile în formatul "5+2" să nu mai fie doar simbolice, dar să înregistreze "rezultate concrete". "Să continuăm reformele pentru modernizarea țării, astfel încât malul drept al Nistrului (aflat sub jurisdicția constituțională a Republicii Moldova) să devină atractiv pentru cetățenii de pe malul stâng", a subliniat premierul.

Streleț a cerut tuturor instituțiilor statului să evalueze impactul problemei transnistrene asupra domeniilor pe care le gestionează și să elaboreze viziuni de reintegrare sectorială.

Valeriu Streleț a dispus ca până la următoarea ședință a Comisiei pentru reintegrare să fie elaborat proiectul unei viziuni actualizate și un plan de acțiuni pentru reîntregirea țării.

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, a declarat că negocierile în formatul "5+2" trebuie să fie reluate cât mai curând.

"Asistăm la o pauză prelungită în acest proces de negocieri ceea ce este absolut nesatisfăcător. Problema de bază, ca să nu explic foarte mult, este divergența de opinii între Chișinău și Tiraspol. Urmează ca să facem propuneri pentru a consolida capacitățile guvernamentale în acest sens", a comentat vicepremierul.

Potrivit lui Osipov, pentru a soluționa mai multe probleme, este nevoie și de o întâlnire între premierul Valeriu Streleț și liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk.

"Se pare, însă, că Valeriu Streleț a ales o altă cale decât discuțiile interminabile cu liderii transnistreni – a ales să discute direct cu Moscova: pe 14 august el a avut o convorbire cu premierul rus Dmitri Medvedev, iar joi s-a întâlnit cu ambasadorul rus la Chișinău, Farit Muhametșin", se arată într-un comentariu al Deutsche Welle.

Deputatul independent Mihai Godea consideră că Transnistria este un factor de șantaj folosit de Kremlin, în raport cu Republica Moldova, și consideră că un lucru care ar duce la finalizarea acestui joc, este acordarea Transnistriei statut de zonă de ocupație militară rusă, relatează timpul.md.

"Regiunea de est a Republicii Moldova, care se află sub așa numitul regim de la Tiraspol, trebuie declarată zonă de ocupație militară rusă. Atât timp cât pe teritoriul nostru național se află măcar un soldat rus, o piesă de armament rus, fără acordul Chișinăului, acest act în orice parte a lumii se numește act de agresiune”, a precizat Mihai Godea.