UE și România au venit întotdeauna cu mâini întinse către R. Moldova, inclusiv o multitudine de proiecte în folosul direct al cetățenilor, precum și sume consistente nerambursabile de bani, a declarat pentru IPN ambasadorul Daniel Ioniță.

"România este parte a Uniunii Europene, deci când vorbiți despre relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să înțelegeți implicit și relațiile Republicii Moldova cu România, care este parte componentă a UE. Nu este o chestiune distinctă. Și cred că acest lucru este valabil inclusiv în ceea ce privește multiplele proiecte derulate de Republica Moldova cu spațiul comunitar în snsamblul său", a declarat ambasadorul într-un interviu acordat IPN.

În momentul de față, spațiul comunitar reprezintă principalul partener economic al Repulicii Moldova.

"România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Aștept cu interes cifrele de anul acesta, însă anul trecut schimburile noastre comerciale au depășit 2,2 miliarde de dolari americani pe ambele sensuri, importuri și exporturi. Ceea ce reprezintă, dacă vreți, mai mult de o dublare din momentul anului 2016, când mi-am preluat mandatul”, susține Daniel Ioniță.

În opinia sa, la toate aceste chestiuni a contribuit, în primul rând, faptul că Republica Moldova a început să aplice de o manieră corectă și în folosul său și în respect deplin față de normele europene Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Și Republica Moldova a beneficiat din plin de facilitățile oferite de Acordul de Asociere cu UE. De asemenea, nu în ultimul rând, la aceste date au contribuit foarte mult și deciziile luate cu cinci ani în urmă de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova.

"Privind retrospectiv, evident că poți să auzi foarte multe critici, în special pe malul ăsta al Prutului, în Republica Moldova, legat de UE ... Poate cetățenii din Republica Moldova au uitat mult prea repede că acum șase ani, ca să călătorească în UE trebuiau să se umilească pe la consulate ca să solicite vize. Acum, pur și simplu, cu pașaportul în buzunar călătorești fără probleme în spațiul comunitar, poți până la șase luni pe an să stai, să lucrezi, să călătorești, să faci tot ce crezi de cuviință”, a declarat ambasadorul român.

Potrivit lui, UE a alocat de-a lungul timpului sume consistente de bani, nerambursabile – asistența macrofinanciară oferită cu deosebită generozitate de UE în ultimii ani reprezintă niște bani gratis, fonduri nerambursabile: "Deja grădinițele au devenit o marcă înregistrată pentru România pentru că peste 930 de astfel de grădinițe au fost renovate în Republica Moldova cu bani de la Guvernul României. Dar multe alte proiecte au fost posibile cu bani din UE. Sunt state care și-au asumat susținerea unor domenii întregi de activitate: agricol, libertatea mass-media, drepturile și libertățile fundamentale".