Doi diplomați din Ungaria vor fi delegați la Chișinău pentru a consulta guvernul referitor la integrarea europeană, iar elevii din R. Moldova vor primi 40 de burse de studiu la universitățile din Ungaria, relatează Radio Chișinău.

În cadrul vizitei sale la Chișinău, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a semnat un memorandum cu omologul său de la Chișinău, Aureliu Ciocoi, și altul cu ministrul educației, Corneliu Popovici. Astfel, doi diplomați vor fi trimiși de Budapesta la Chișinău, Peter Szijjarto dând asigurări că acest lucru nu trebuie să fie considerat o implicare în treburile interne ale Republicii Moldova.

Chișinăul are un rol important în Parteneriatul Estic, iar diplomații maghiari vor împărtăși experiența lor în relațiile cu UE, afirmă ministrul de externe al Ungariei.

”Când vorbim despre Parteneriatul Estic, cuvântul parteneriat îl înțelegem în sens direct. De aceea, de la noi nu veți auzi nimic care să sune a luare-aminte sau care să fie un fel de interventie în treburile interne. Niciodată nu ne vom da cu părerea despre problemele de politică internă pentru că nu e competența noastră”, a spus Peter Szijjarto, potrivit Radio Chișinău.

”Pot doar să vă spun fără a vă da detalii suplimentare că suntem în așteptarea vizitei prim-ministrului maghiar în Republica Moldova, în viitorul apropiat, și în așteptarea vizitei de nivel prezidențial, în Ungaria”, a precizat Aureliu Ciocoi, după ceremonia de semnare a memorandumurilor.