Preşedintele prorus Igor Dodon este îngrijorat de numărul localităţilor din Republica Moldova care au semnat declaraţia simbolică de Unire cu România.

Dodon a anunţat, într-o emisiune în direct la postul de televiziune rusesc NTV Moldova, că a trimis conducerii guvernului şi parlamentului propunerea ca următoarea reuniune a Consiliului de Securitate să aibă loc miercuri, în contextul în care numărul localităţilor din Republica Moldova care au semnat declaraţia simbolică de Unire cu România a ajuns deja la 40, relatează portalul Deschide.md.

În opinia lui Dodon, cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova sunt unionismul, Alianţa Nord-Atlantică şi lipsa unei soluţii la problema transnistreană, transmite Agerpres.

Preşedintele moldovean a afirmat că reuniunea Consiliului de Securitate va avea loc oricum pentru că el urmează să aducă persoane loiale în noua componenţă a acestei structuri. „Cred că miercuri dimineaţă voi semna ordinul cu privire la noua componenţă a Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căruia vom include suplimentar câţiva reprezentanţi ai preşedinţiei. Aşa că vom organiza oricum şedinţa Consiliului”, a declarat Igor Dodon la NTV.

Printre subiectele pe care el vrea să le pună în discuţie figurează proliferarea unionismului în Republica Moldova, raportul KROLL 2 despre furtul miliardului, precum şi situaţia armelor letale pe care conducerea armatei intenţionează să le achiziţioneze.

Dodon, care consideră că mişcarea unionistă trebuie oprită conform legii, aşa cum se întâmplă şi în alte state, susţine că guvernarea tace referitor la acest subiect, fie pentru că se teme de o deteriorare a relaţiilor cu România, fie că „joacă” pe alocuri cu aceşti unionişti pentru a crea o situaţie de conflict.

În aceeaşi emisiune la filiala din Republica Moldova a postului de televiziune rusesc NTV, Dodon s-a exprimat şi referitor la apariţia oficiului NATO la Chişinău, care, în opinia sa, a fost deschis în (Republica) Moldova pentru că majoritatea cetăţenilor moldoveni se pronunţă împotriva Alianţei Nord-Atlantice.

„Sarcina şi activitatea acestui oficiu este ca într-o anumită perioadă să ajungă la nivelul când majoritatea cetăţenilor moldoveni să fie de acord cu faptul ca Republica Moldova să adere la NATO. Acest lucru este foarte, foarte periculos”, a declarat preşedintele moldovean.

De asemenea, Dodon a criticat de asemenea organizarea Summit-ul interparlamentar în probleme de securitate pe tema „Georgia, Republica Moldova şi Ucraina: Parteneriatul Estic şi provocările de securitate curente” la 2 martie la Chişinău, apreciind că este vorba de „încă un pas anti-Rusia din partea Partidului Democrat”, aflat la guvernare în Republica Moldova.

„Acest summit contravine intereselor naţionale ale Republicii Moldova, contravine opiniei majorităţii cetăţenilor moldoveni”, a menţionat Igor Dodon.