Exercițiu militar: Blindate rusești au forțat râul Nistru
Unități de infanterie motorizată din cadrul Grupului Operațional de Trupe Ruse (GOTR) din Transnistria au desfășurat un exercițiu militar în cadrul căruia blindatele rusești au forțat râul Nistru, în preajma satului Ternovca, raionul Slobozia.
Conform unor informații vehiculate anterior, aceste aplicații urmau să se desfășoare la sfârșitul săptămânii. Însă, potrivit scenariului, echipajul unui vehicul blindat de recunoaștere și patrulare BRDM-2 a primit joi sarcina să cerceteze terenul și descopere inamicul convențional, relatează Radio Chișinău.
Acesta a primit informații cu privire la prezența unui grup de 15 diversioniști, care s-ar fi ascuns în pădure. Militarii ruși au primit ordin să forțeze râul, pentru a debarca pe celălalt mal, în luptă întrând și transportoare blindate BTR-70, transmite agenția oficială de la Tiraspol ”Novosti PMR”.
Sursa citată menționează că ”ostașii au dat dovadă de operativitate, forță, experiență și abilitățile necesare pentru a finaliza cu succes sarcinile primite. Ținta a fost atinsă iar formațiunile armate ilegale ale inamicului - lichidate”.
”Pentru desfășurarea acestui exercițiu, a fost necesar să pregătim atât tehnica militară, cât și efectivul, care a fost făcută în regim separat. Iar coordonarea acestora, în cadrul unităților militare, a fost demonstrată astăzi. Efectivul a făcut față cu succes acestor sarcini”, a declarat comandantul GOTR, colonelul Dmitri Zelenkov.
Aplicațiile au fost urmărite de numeroși spectatori civili, care i-au întâmpinat la final pe militarii ruși pe mal, cu flori, ”ca pe niște învingători”, mai scrie presa transnistreană.
Exerciții similare, cu implicarea tehnicii blindate care a forțat Nistrul, au fost organizate de GOTR și anul trecut, sub pretextul prevenirii unor pretinse ”amenințări teroriste”.
Rusia, aproape de finalizarea formării unei mari divizii motorizate în regiunea sudică Rostov
Ministerul Apărării rus anunță că formarea Diviziei motorizate nr. 150, descrisă de militari ca "monstrul de oțel", este aproape încheiată, aceasta având baza în regiunea Rostov, în sudul Rusiei, aproape de frontiera cu Ucraina, relatează vineri mass-media ruse, citând Izvestia.
Regimentele de tancuri ale Diviziei nr.150 sunt echipate cu tancuri modernizate T-72B3, ce beneficiază de un sistem de protecție suplimentară.
Datorită structurii neobișnuite, noua divizie dispune de o manevrabilitate și putere de foc ieșite din comun, în timp ce numărul de personal și echipamentul auxiliar au fost reduse în mod semnificativ, notează Agerpres.
Primele informații despre lansarea formării Diviziei nr.150 în regiunea Rostov au apărut în septembrie 2016. Aceasta este moștenitoarea Diviziei motorizate 150 Idrița-Berdinsk, care în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a participat la cucerirea Reichstag-ului la 30 aprilie 1945.
Comentarii